•Legea exercitarii profesiei de asistent medical a "iesit" din Camera
Deputatilor cu amendamente ce nu pot fi acceptate •Federatia Sanitas va interveni pentru rediscutarea legii
Conducerea Federatiei Sanitas, sindicatul reprezentativ al personalului sanitar mediu, a decis sa dea o mana de ajutor Colegiului Asistentilor Medicali in ceea ce priveste mult asteptata lege a exercitarii profesiei. "Biroul Operativ al Sanitas a decis sa faca interventii la Biroul Permanent si la Comisia de Sanatate din Camera Deputatilor pentru rediscutarea proiectului de lege, care, avand in vedere amendamentele propuse, nu poate fi acceptat. Forma legii contravine si recomandarilor Uniunii Europene, unde meseria de asistent medical este autonoma. Forma din Camera Deputatilor trebuie armonizata cu cea de la Senat, care reglementeaza toata problematica asistentului medical", a precizat Adrian Barea, vicepresedintele Federatiei Sanitas.
Inca din 1995, Legea exercitarii profesiei de asistent medical, promovata de Ministerul Sanatatii de atunci, a fost inaintata Parlamentului pentru aprobare. Dupa trei ani, in 1998, legea a fost adoptata de Senat, intr-o forma agreata de Colegiul Asistentilor Medicali, dar de atunci legea s-a impotmolit la Camera Deputatilor. De 8 Martie, asistentele au primit, drept cadou din partea Comisiei de Sanatate din Camera Deputatilor legea, modificata astfel incat le este total dezavantajoasa. "Pur si simplu, asistentul medical este umilit de amendamentele aduse la legea aprobata deja in Senat, fiind un simplu tehnician executant", a precizat Liliana Iordache, presedintele Colegiului Asistentilor Medicali din Romania.
Printre numeroasele modificari ale proiectului de lege amintim doar cateva care, pur si simplu, nu pot fi comentate si demonstreaza dispretul cu care sunt tratati asistentii. La articolul 40 s-a adus urmatorul amend