Matei VISNIEC
Poeme ulterioare (1987-1999)
Editura Cartea Romaneasca, 2000, 71 p., f.p.
In 1987, poetul Matei Visniec reusea sa obtina un pasaport si parasea Romania comunista, decizind sa nu se mai intoarca. Datind „1987-1999“ cartea cu care revine acum, el ne intinde pe tava o explicatie cit-se-poate de limpede a titlului: Poeme ulterioare – adica de dupa stabilirea sa in Franta.
Era pe-atunci un poet deja-cunoscut, cu cota foarte ridicata. Inca tinar la cei 31 de ani ai sai, se numara printre vedetele „noului val“ lansat in faimosul Cenaclu de Luni condus de Nicolae Manolescu intre 1977 si 1983 (dupa aceea controlorii politici ai vietii universitare bucurestene i-au interzis sedintele). Debutase in volum in 1980, cu La noapte va ninge. Remarcat, elogiat, premiat, a reusit sa mai publice, in 1982 si 1984, doua culegeri de versuri, Orasul cu un singur locuitor si Inteleptul la ora de ceai. Poemele scrise dupa 1987 si publicate acum, dupa mai bine de un deceniu si jumatate, sint ulterioare – asadar – si fata de cele trei carti care-l consacrasera si in prelungirea carora se cer citite.
Dupa cum se vede, in aceasta cronologie poetica ramin descoperiti anii 1984-1987. Visniec decisese atunci sa se concentreze asupra dramaturgiei. Probabil ca incepuse ceva mai inainte, din moment ce – imi amintesc foarte bine – citise inca in Cenaclul de Luni, deci pina in 1983, cel putin o prima piesa, si anume Artur osinditul. In anii urmatori a scris un set intreg, le-a multiplicat si le-a oferit spre lectura in lumea literara si mai ales in cea teatrala. Una dintre ele intrase in repetitii (la Teatrul Nottara, parca) si urma sa aiba premiera in stagiunea 1987-1988. Plecind autorul, nu s-a mai jucat piesa. Visniec-dramaturgul avea sa se „razbune“ cu virf si indesat dupa 1989, cind textele pastrate in teatre sau in posesia regizorilor
