În acest an, la 19 martie, se sărbătoresc 150 de ani de existenţă a Şcolii Centrale de fete din Bucureşti, cunoscute si recunoscute unanim ca o pepinieră a educaţiei multor viitoare intelectuale. în cele ce urmează, ca fostă elevă a Şcolii Centrale între anii 1939 şi 1947, voi evoca figurile unora dintre profesoarele care - prin pregătirea lor excepţională, prin pasiunea cu care ne transmiteau cunoştinţele ca şi prin harul lor pedagogic - ne-au îndrumat şi chiar determinat paşii în viaţă.
Cine a avut prilejul de a fi urmat liceul la Şcoala Centrală de Fete din Bucureşti înainte de 1947 - an în care firul normal al vieţii Şcolii noastre s-a frînt, Şcoala a căpătat un nume străin de ţară şi de idealurile româneşti tradiţionale, iar profesoarele au fost alungate sau chiar aruncate în puşcăriile comuniste - s-a bucurat de o serie de profesoare de renume dintre care amintesc pe D-ra Aurelia Simian la română, pe D-ra Lia Moschuna la latină, pe D-na Margareta Piperescu la geografie, pe D-na Alice Hulubei la franceză, pe D-na Amalia Chirescu la istorie, pe D-na Mărioara Codreanu la fizică şi chimie, pe D-na Didona Dumitrescu la matematică, pe D-ra M. Bolohan la ştiinţele naturale. Doamna Anina Rădulescu-Pogoneanu (1902-1994) era cea care strălucea cu precădere în această adevărată Arcadie a adolescenţei noastre. În raport cu colegele din alte clase care o cunoşteau pe "Doamna Anina" - cum o numeam, cu afecţiune, în Şcoală - exclusiv în calitate de exemplară profesoară de filosofie, cele care ne aflam între anii 1939 şi 1947 în seria B (de "externe") am avut-o şi ca dirigintă.
Doamna Anina - şi ea fostă "centralistă" - a modelat gîndirea şi conştiinţele a numeroase serii de eleve prin exemplul puternicei sale personalităţi. Pasiunea pentru profesia aleasă, altruismul (de la Doamna Anina am învăţat sensul verbului a se devota cuiva) demnitatea - mai a
