În friguroasa zi de 2 februarie a anului de graţie 1997, un avion de tip Airbus coboară lin pregătindu-se de aterizare. Prin hublouri pasagerii descoperă, sub pătura joasă de nori, o întindere înzăpezită pe a cărei suprafaţă se disting, risipite, cîteva sate. Peisajul lasă o impresie jalnică. Avionul aterizează totuşi cu o precizie matematică. Cu un sentiment de uşurare călătorii se supun controlului paşapoartelor. Printre cei care se îndreaptă spre ghişeul rezervat diplomaţilor, se află Charlotte Valentin, expertă în problemele de cooperare tehnică, detaşată de la ministerul german de externe la ambasada Germaniei din Bucureşti. Acesta ar fi începutul cărţii lui Thomas Prinz. Un roman poliţist, despre care unii cunoscători ai genului afirmă aici că ar fi primul "Diplomatenkrimi" în spaţiul de limbă germană. Nu am verificat exactitatea acestei afirmaţii pe care o iau drept adevărată dintr-un motiv mai degrabă personal decît obiectiv: cu minime excepţii, romanele poliţiste nu fac parte din lista lecturilor mele preferate. Romanul lui Thomas Prinz intitulat Ankunft im Bukarest (Sosirea la Bucureşti) constituie o astfel de excepţie. Motivul este evident: cum aş fi putut rezista tentaţiei de a citi această a doua carte a autorului german, diplomat de profesie, devreme ce pentru oricare cititor german originar din România şi mai ales, cunoscător al realităţilor româneşti, titlul sună mai mult decît promiţător.

Înainte de a începe lectura mi s-au reactivat reminiscenţe teoretice din anii facultăţii şi ai celor imediat următori cînd, semiotizînd şi textualizînd pe marginea literaturii, recurgeam la serviciile gramaticilor narative, făceam distincţii subtile între povestire şi discurs, între naraţiune şi narativitate şi aşa mai departe...

Structura elementară a genului poliţist, mai ales a romanului anglo-saxon, pe linia acelui "Whodunit" "cine a fost făpt