•Anticariatul, mijloc de subzistenta sau institutie de cultura? •Iesenii nu-si pot permite sa cumpere carti sau obiecte de arta vechi
Cea mai grava problema postrevolutionara cu care se confrunta romanii este lipsa banilor. Aceasta isi pune amprenta si asupra culturii, efectele fiind dezastruoase. Desi oferta de carte acopera un spectru foarte larg de domenii, cererea este subdimensionata. Veniturile reduse nu permit alocarea unor sume importante pentru satisfacerea nevoilor superioare, de ordin spiritual. In cele mai multe cazuri, este preferata achizitionarea de carti de la anticariate, dar uneori nici aceasta solutie nu poate fi pusa in practica, tot din ratiuni de natura financiara. Este evident, in aceste conditii, ca vanzarile de carti sau de obiecte vechi nu au foarte mult succes si ca anticariatele nu obtin profituri prea mari.
Zona cu cele mai multe asemenea societati din Iasi este compusa din strazile Lapusneanu, Cuza Voda, impreuna cu Piata Unirii. Numarul lor nu este foarte mare, fiind vorba de cateva tonete si doua magazine. Proprietarii sau, dupa caz, angajatii acestora, sunt fie pasionati, fie oameni care nu au gasit alta metoda de a obtine un venit.
O studenta a furat o carte
In Piata Unirii sunt aliniate cateva tarabe, aproape jumatate dintre acestea ocupandu-se cu vanzarea de carti vechi, restul comercializand casete, CD-uri, ziare si reviste. Chioscurile anticarilor nu au foarte multi clienti, din cand in cand un student sau un pensionar oprindu-se mai mult pentru a privi marfa. Gabriela Albert este proprietara unui astfel de anticariat in miniatura. Femeia povesteste ca a inceput sa se ocupe de anticariat dupa Revolutie, cand a fost trimisa in somaj. La inceput, ea a fost angajata unui astfel de magazin. Apoi a luat decizia sa inceapa o astfel de afacere pe cont propriu. Acesta nu este, recunoaste
