areal
areal crud, apa îngheaţă
în raţa sălbatică
pe lac, mărul sclipeşte verde.
atît de departe-am plecat,
atît de departe
că nici teamă nu-mi mai poate fi.
o ceaţă cu zbaturi de argint
defrişează în linişte
mari codri indescifrabili.
în inima lor mi-am îngropat capul
ca să răsară şi să apună.
numai nu
în grădină m-am dus lîngă lac (:vîntul ca vîntul, dar valurile...). verde şi argint
eram, polisată de frig.
te-am strigat, am strigat în răspărul timpului de parc-aş fi vrut să te nasc, de
parcă eram seminţiile lumii ridicînd turnul Babel.
numai nu ştiam gramatica nopţii, numai nu...
viu stai în cutele creierului ca într-o placentă.
ca soarele mărul
aveam mîinile întinse spre tine
mîinile pornesc spre tine
reci şi adevărate,
în lumea pe care-o despic
nici nu ştiu dacă te caut
să te mai găsesc.
eşti aproape real sînt aproape vie
prin rugăciunea mea luminoasă.
suflul morţii ne aureşte pe amîndoi
ca soarele mărul.
împotriva copilului din mine
hai copil atroce
leagănul de carne nu te poate naşte.
du-mă la lumina morţii dacă vrei
chipul cel real să ţi-l poţi cunoaşte.
scrisoare către
iubită moarte, cu paşi de panteră de-ai merge, şi tot ştiu că eşti pe urmele mele. panteră roz de soarele sîngelui dogorind din stomac - mă umflă rîsul la gîndul cum o să te sinucizi tu hăpăindu-mă.
tu nu ai minte, eşti chiar Mintea - neputincioasă în faţa iraţionalităţii femeii din mine pe care o voi asmuţi să te înfrunte (: şi numai imaginîndu-şi că e iubită, o să-ţi taie ghearele!).
tu nu eşti creatoare. eşt
