Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copilul cu miini magice

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 26 martie 2001 ·

Robert Prisecarutu, un copil de numai sapte ani, s-a trezit peste noapte posesorul unui magnetism anormal al corpului Gratie acestuia, el poate atrage orice obiect, asemenea unui magnet puternic Parintii sai au aflat acum trei zile ca micutul este detinatorul unei astfel de capacitati. in timp ce Robert ia totul in joaca, tatal sau este convins ca asemenea puteri trebuie controlate si dezvoltate De aceea, este in cautarea unui specialist care sa-l invete cum sa se concentreze Intr-o lume in care, pentru multi dintre noi, realitatea este ceva sumbru, fenomenele iesite din comun nu constituie altceva decit un prilej de a mai "improspata" atmosfera in care traim zilnic. Astfel de fenomene, etichetate de cele mai multe ori ca paranormale, gasim zilnic in buletinele de stiri sau in gazete. Ca multi oameni de altfel, m-am indoit uneori de existenta lor sau, mai bine spus, de veridicitatea acestora. In ultimul timp, numarul fenomenelor asa-zis paranormale a devenit din ce in ce mai mare, asa ca e greu sa le mai "rupem" de realitate si sa le etichetam ca fiind anormale. Poate din acest motiv, credinta mea ca fenomenele paranormale sint pure mistificari a inceput sa se clatine. Cu atit mai mult cu cit, in ultima perioada, am putut lua "contact direct" cu astfel de fenomene. In paginile cotidianului nostru, au mai fost prezentate cazuri de oameni ce poseda un magnetism propriu, iesit din comun. La nici o luna de la descoperirea unui astfel de caz, un altul, similar, ne face sa credem ca paramagnetismul este un fenomen cit se poate de normal. Poate doar faptul ca acest magnetism este apanajul unui grup restrins de oameni il mai face sa fie considerat anormal. "Am vazut la televizor o fetita care ridica obiecte numai atingindu-le si am incercat si eu" Unul din cei care a primit "darul" paramagnetismului este si micul Robert Prisecarutu, in virsta de numai sapte ani, elev in clas

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Funeriu, despre anunţul lui Antonescu privind suspendarea de la candidatura la prezidenţiale: Partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Sper că nu vor încerca acum cu Ponta, am avea expuse moaştele "sfântului" USL”

News.ro acum o ora
Candidatul independent la Preşedinţie, Daniel Funeriu, consideră că partidele care „i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat” lui Crin Antonescu, liberalul care şi-a anunţat, sâmbătă seară, suspendarea de la candidatura la alegerile prezidenţiale,

UPDATE - Crin Antonescu: Mă suspend din calitatea mea de candidat comun al Coaliţiei la alegerile prezidenţiale din 2025/ Ce spun Nicuşor Dan, Daniel Funeriu şi USR

News.ro acum o ora
Crin Antonescu a afirmat că la acest moment consideră suspendată candidatura sa din partea Coaliţiei pentru alegerile prezidenţiale din 2025. Liberalul şi-a argumentat decizia spunând că, în primul rând, nu a fost încă stabilită nicio dată a alegeri

Cancelarul austriac Karl Nehammer anunță intempestiv că demisionează

HotNews acum 4 ore
Cancelarul conservator al Austriei, Karl Nehammer, a anunțat sâmbătă că se va retrage din funcția de cancelar și de președinte al partidului său „în următoarele câteva zile”, după încheierea negocierilor cu social-democrații pentru formarea următoru

Regizorul şi scenaristul Jeff Baena a murit la vârsta de 47 de ani

News.ro acum 6 ore
Regizorul şi scenaristul Jeff Baena a murit la domiciliul său din Los Angeles. El avea 47 de ani. Jeff Baena, cunoscut mai ales pentru filmele "Life after Beth" şi "The Little Hours", era căsătorit cu actriţa Aubrey Plaza. Cineastul a murit vineri l

Un corespondent de război rus a fost ucis de o dronă în estul Ucrainei, anunță Izvestia

HotNews acum 3 ore
Cotidianul rus Izvestia a anunțat sâmbătă că unul dintre reporterii săi a fost ucis de un atac cu dronă în apropierea orașului Donețk din estul Ucrainei, relatează Reuters. „Armata ucraineană a lansat un atac cu dronă asupra unei mașini civile care

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, anunţă că va demisiona „în următoarele zile”

News.ro acum 4 ore
Cancelarul conservator al Austriei, Karl Nehammer, a anunţat sâmbătă că se va retrage din funcţia de cancelar şi de preşedinte al partidului său „în următoarele zile”, după ce a pus capăt negocierilor cu social-democraţii pentru formarea următorului

Moscova amenință Kievul cu represalii după lansarea de rachete ATACMS furnizate de SUA

HotNews acum 10 ore
Rusia a promis sâmbătă „represalii” Ucrainei, după ce aceasta a lansat cu o zi înainte rachete americane ATACMS, un tip de atac prezentat de Kremlin drept o linie roşie în conflict, potrivit AFP. „Aceste acţiuni ale regimului de la Kiev, care este s

Jurnalistul Maris Dascaliuc a murit. Pe 1 ianuarie împlinise 41 de ani

Libertatea acum 4 ore
Este doliu în presa din România. Jurnalistul Maris Dascaliuc a murit la două zile după ce împlinise vârsta de 41 de ani. Anunțul decesului fulgerător a fost făcut pe Facebook. Jurnalistul a activat de-a lungul carierei sale la publicații precum GSP,

Un bărbat din Timișoara a murit imediat după ce a fost externat din spital, pe casa scării blocului în care locuia

Libertatea acum 11 ore
Un bărbat în vârstă de 75 de ani, care se întorcea acasă după ce a fost externat din spital, a murit pe casa scării blocului în care locuia, după ce i s-a făcut rău și a leșinat, relatează News.ro.

Păcura scursă în Marea Neagră a ajuns pe plajele din Crimeea. A fost instituită stare de urgenţă la Sevastopol

News.ro acum 7 ore
Pe plajele peninsulei Crimeea, anexată ilegal de Federaţia Rusă, au fost observate pete de păcură, care a ajuns în Marea Neagră în urma scufundării a două tancuri petroliere ruseşti. Aşa-numitul guvernator al Crimeei, Mihail Razvojaev, a anunţat că,

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

0°/6°
mar.

4°/8°
mie.

5°/12°
Iasi
acum

-2°
dum.

-2°/3°
lun.

-2°/7°
mar.

2°/9°
mie.

4°/14°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
mie.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-6°/-0°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/8°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

2°/10°
mar.

5°/12°
mie.

6°/11°