•Sase copii au fost raniti in accidente •Unul dintre accidente a fost produs de o masina a Ambulantei
Ziua de sambata a fost pentru cativa copii din judet una cu adevarat tragica. Nu mai putin de sase copii au fost raniti in accidente de circulatie, unul dintre ei fiind in stare foarte grava. Doua dintre accidente au avut loc in judet, iar al treilea, produs de o masina a serviciului de Ambulanta, pe bdul Independentei din Iasi.
Seria neagra a accidentelor in care au fost raniti copii a inceput inca de dimineata, la orele 7.45. Atunci, un autoturism Dacia condus imprudent a ras un grup de trei copii care se indreptau catre scoala. Elevii, toti colegi de clasa, veneau de la Bogonos. Accidentul a avut loc in apropierea Scolii generale Letcani. Conducatorul auto Stefan Talaba (20 de ani, brutar la o firma din Iasi) conducea autoturismul Dacia 1310 inmatriculat cu numarul IS-77-FAN. El a declarat ca a fost depasit de un autoturism si din aceasta cauza, pentru a evita coliziunea, a intrat in grupul de copii. Costel Tautescu, foarte grav ranit, a fost internat in Spitalul de Neurochirurgie. Ceilalti doi colegi ai sai, Paul Dascalescu si Gabriel Dimitriu, au suferit rani mai usoare. Politistii cerceteaza acest caz, pentru stabilirea imprejurarilor in care a avut loc accidentul. De remarcat ca pe portiunea aceea de drum era si trotuar, dar copiii mergeau pe strada.
Al doilea accident a avut loc in comuna Ruginoasa si l-a avut ca autor pe carutasul Dumitru Agape, care a izbit cu atelajul doi copii. Accidentul s-a produs in centrul comunei Ruginoasa, pe Drumul European 85, la orele 18.40. Dumitru Agape a incercat sa intoarca brusc caruta si i-a izbit pe Oana Poputoaia (15 ani) si Vasile Mocanu (9 ani), care circulau regulamentar pe marginea drumului. Cei doi copii au suferit rani destul de grave. Daca familiile vor depune plangere impotriva carut