La Editura Fundatiei Culturale Romane a aparut o eleganta carte a Ilenei Berlogea despre Teatrul romanesc in secolul XX. Nu e vorba de un volum despre dramaturgie (desi aceasta e bine prinsa in ramele contextuale) cit, mai degraba, unul despre marii actori si regizori care au marcat prin activitatea lor in teatrul nostru veacul recent incheiat. In debutul cartii, autoarea aseaza inceputul de secol sub semnul personalitatii dramaturgului si regizorului Alexandru Davila, director al Teatrului National Bucuresti si fondator al unei cunoscute companii particulare de teatru (Secolul XX in teatrul romanesc incepe sub semnul personalitatii lui Alexandru Davila).

Inceputul de veac e jalonat de prezentele unor mari actori: Aristizza Romanescu, C.I. Nottara, Agatha Barsescu, Aristide Demetriade, Iancu Brezeanu, Petre Liciu. Dupa zguduirile primului razboi mondial, In teatrul romanesc se afirma regizorul. Ileana Berlogea ii discuta aici ca „reprezentativi“ pe Ion Sahighian, Sica Alexandrescu, Ion Sava, alaturi de actori legendari aflati in acea epoca „in plina maturitate creatoare“: Lucia Sturdza-Bulandra, Tony Bulandra, Gheorghe Storin, Ion Manolescu, Velimir Maximilian, George Ciprian, George Calboreanu, Gheorghe Timica, George Vraca, Ion Fintesteanu, Maria Filotti, Aura Buzescu, Silvia Dumitrescu-Timica, Elvira Popescu, Dina Cocea, Tantzi Cocea, Elvira Godeanu, Fory Etterle, Jules Cazaban, Grigore Vasiliu-Birlic, Costache Antoniu, Nicky Athanasiu, Misu Fotino, Beate Fredanov, Marietta Sadova, Alexandru Finti, Marioara Voiculescu. Perioada postbelica este discutata „focalizat“, accentul cazind pe – poate prea mult – pe aspectele pozitive, cite si cum au fost (ca „paradoxuri ale epocii dictaturii“): afirmarea in lume a scolii regizorale romanesti, noile surse de imbogatire a limbajului teatral (nu tocmai convingator alese: Brecht, „nemuritorul“ Shakespeare), sau