The Matrix

A putut fi vazut de curind la televizor, mai precis pe canalul HBO. In aproape doi ani, de la lansarea lui pe marile ecrane, filmul a crescut pina la dimensiunile unui veritabil fenomen cultural, hranit fiind de receptii plasabile oriunde pe traseul dintre fanatismul pur si analiza academica serioasa. Din acest punct de vedere, al devenirii dintr-un film in filmul tuturor, The Matrix este un caz interesant. El se sprijina pe inspiratia dubla a Fratilor Wachowski, „taticii“ filmului. Pe de o parte, ei au pus laolalta, intr-un singur film, de toate pentru toti: arte martiale, efecte speciale, poveste de dragoste, realitate virtuala, simulacre si simulari cu iz baudrillardian, scenariu biblic, liber arbitru, transcendentalism, inteligenta artificiala, haine trasnet, Alice in Tara Minunilor si Vrajitorul din Oz, Rammstein, Prodigy, Marilyn Manson, Deftones, political correctness, Keanu Reeves s.a.m.d. Pe de alta parte, cei doi Wachowski au reusit sa jongleze atit de subtil cu toate aceste elemente, incit le-au facut sa conlucreze, fara a sacrifica apelul particular al fiecaruia dintre ele. Daca The Matrix este filmul sfirsitului de secol XX si al inceputului de secol XXI, lucrul se intimpla deoarece acum, cind toti sintem la fel si totusi diferiti, el dilueaza imperativul (in arta, ca si in comert) Take it or leave it! cu mai temperatul Take what you can &leave the rest! Dintr-o perspectiva interesata exclusiv in calitatile artistice, The Matrix sigur nu ar face fata altor filme ale ultimului deceniu. In privinta capacitatii de a suscita raspunsuri favorabile din partea unui public extrem de divers, probabil ca nu ar avea rival.

Vazut la televizor, The Matrix isi pierde mult din impactul vizual; coloana sonora, si ea, „da mai bine“ intr-un cinematograf cu Dolby. Restul ramine insa la fel de valabil pe micul ecran precum si intr-o sala de cinema. @N