Cornel AILINCAI
Gramatica formelor vizuale
Editura Paralela 45, Colectia „Comunicare si limbaj“, Pitesti, 2000, 206 p., f.p.
Un curs de sintaxa a artei, inegal in continutul sau, dupa cum marturiseste si autorul, capata acum o circulatie mai larga, iesind, cu alte cuvinte, din sala de curs. Cel putin la nivelul intentionalitatii, cartea se doreste o introducere in „gramatica“ formelor vizuale. Publicul unei astfel de carti e confruntat cu anumite ecuatii, potrivit carora arta inseamna avangarda, descoperire de noi forme iconice sau ea este determinata in mod strict de observarea naturii.
Arta (Mondrian, Klee, de Chirico, Albers, Kandinski etc.) este in primul rind un limbaj, un cod care poate fi invatat – de aici o puternica latura didactica a lucrarii, materializata in capitole precum Necesitatea educatiei vizuale sau Lumea formelor naturale; in ultimul capitol amintit asistam la tribulatii cu un caracter teleenciclopedic, de unde aflam date despre formarea universului, a pamintului, precum si despre „bogatia lumii vegetale si minerale“. Intrebari retorice extind nepermis ambitusul unei asmenea lucrari: „Ce este fiinta umana si propria sa locuinta in spatiu (planeta) la scara structurilor cosmice? Pina unde se intind aceste structuri? Sint ele eterne sau finite? Daca sint finite, ce exista dincolo de ele?“.
Foarte multe reproduceri si desene insotesc asertiunile lui Cornel Ailincai pentru a explica intr-un mod cit mai adecvat „perspectiva artistului asupra lumii“; „omul de arta, afirma autorul, ca orice om intre oameni, nu are optica omului de stiinta asupra relatiilor alarmante dintre bio si tehnosfera“. In atentia autorului intra permanent o comparatie intre operele pre-avangardiste (din Antichitate, Evul Mediu, Renastere) si cele propriu-zis avangardiste; sint invocate astfel nume si spatii culturale diverse pentru exem