Nu am statistici la îndemînă, dar din ceasurile petrecute în librării şi biblioteci, chiar din simpla lectură a presei, constat un tot mai mare interes pentru cărţile de bucate. E un semn bun, la urma urmelor, de prosperitate şi uşoară decadenţă, dar şi de pragmatism: trăim vremuri de răsfăţ al simţurilor şi de entuziasm al lui "pot face orice". În fiecare cititor de asemenea volume stă, pe cale de a fi descoperit, un gurmand rafinat şi un bucătar pe măsură. La jumătatea anilor '90 Jean-Michel Revel a publicat o carte - poate chiar prima de felul acesta - de istorie culturală a bucătăriei. O analiză excepţională a tehnicilor de gătit, a alimentelor, a gustului în ultimă instanţă. Comparînd civilizaţiile după procedeele culinare pe care le-au inventat sau preferat - fiertul sau prăjitul, de pildă -Revel propunea o panoramă impresionantă a unui anumit tip de sensibilitate omenească, aceea care trece prin papilele gustative şi ajunge în stomac, dar reuşeşte să spună ceva important despre lucruri care nu au nimic de-a face cu gura sau stomacul. Construind punţi analitice subtile între un concept generic de abundenţă, de exemplu, şi (in)digestie, istoricul şi filozoful Revel atrăgea în acelaşi timp atenţia asupra poeticităţii imanente a discursului culinar, ca să-l numesc aşa. Sigur, există o poezie a vegetalului, dar nu la ea se referă Revel, ci mai curînd la faptul că există o pasiune autentică a vorbitului (sau scrisului) despre gătit şi alimente.

Şi se pare că are dreptate, pentru că pe lîngă roiul de cărţi de bucate scrise pentru un public general, de autori mai mult sau mai puţin dotaţi literar, coloşi editoriali precum Oxford şi Cambridge încep să manifeste un interes similar pentru acest nou gen literar. (Cred, şi voi încerca să arăt că e vorba de un gen literar.) Oxford Companion to Food a apărut anul trecut sub patronajul lui Alan Davidson şi s-a bu