La numai cîteva săptămîni după apariţia cărţii d-lui Pericle Martinescu Odiseea editării "Poeziilor" lui Eminescu (în primul veac de la ediţia princeps, pe care, fireşte, am comentat-o aici), apare o altă carte, de astă dată masivă, datorată d-lui N. Georgescu intitulată Eminescu şi editorii săi (în două volume). Deosebirile dintre cele două cărţi sînt mari şi semnificative. Dacă la dl Pericle Martinescu preocuparea aceasta era un util hoby, la dl N. Georgescu preocuparea e de esenţă, ea fiind chiar rostul exegezelor sale de istoric literar. Cartea a fost, la origine, o teză de doctorat şi se inserează într-un proiect ambiţios de perspectivă a unor cărţi despre destinul operei şi vieţii marelui poet. Proiectul, anunţat la sfîrşitul fiecărui volum, prevede cărţi elaborate şi publicate, altele numai elaborate şi altele în programul de viitor (imediat?) al autorului, toate înscriindu-se în titlul generic A doua viaţă a lui M. Eminescu. Dintre acestea, primele două, publicate, le-am citit, găsindu-le, în cel mai fericit caz, aventuroase, dezvoltînd - fără probe - un scenariu din care reiese că Eminescu fusese, de fapt sănătos, şi Titu Maiorescu (chiar el!) punînd la cale proiectul de a se debarasa de ziaristul de la Timpul, chiar cu preţul internării în spital şi, în acelaşi scop, i-a editat în 1883/1884 placheta de versuri, cu gîndul "malefic" ca poetul să-l înlocuiască, înmormîntîndu-l efectiv, pe ziaristul devenit extrem de periculos pentru junimismul politic. M-am întrebat în comentariile mele la cele două cărţi şi mă întreb şi acum de ce trebuia Maiorescu să se debaraseze cu atîta cruzime sălbatecă de ziarist şi nu-l putea licenţia pur şi simplu de la Timpul, cum mai făcuse cînd îl înlocuise din funcţia directorială, aducîndu-l, în locul lui, pe Gr. Păucescu.

Să revin însă la noua carte a d-lui N. Georgescu, negreşit învăţată şi serioasă, în care ecouri