Mesajul a fost trimis. Multumesc!

29 de locuinte de serviciu si-au primit locatarii

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 28 martie 2001 · ·

Primarul Decebal Bacinschi si prefectul Constantin Buza au taiat ieri panglica inaugurala la blocul L1 din Sud. Blocul respectiv si "geamanul" L2 au fost dublu consolidate antiseismic La noua ani de la demararea investitiei, blocul L1 din Sud a fost ieri inaugurat de primarul Decebal Bacinschi, prefectul Constantin Buza si vicepresedintele Consiliului Judetean, Mircea Diaconu. Evenimentul a fost tratat cu un aer festiv, mai ales ca multi dintre cei 29 de viitori locatari care au primit repartitii pentru locuintele de serviciu au fost, de asemenea, martori la taierea panglicii tricolore. Inaugurarea blocului L1 va fi urmata, au precizat autoritatile, de predarea la cheie a blocului L2, prevazuta cel mai devreme pentru luna mai a acestui an. Cele doua imobile cuprind 72 de locuinte de serviciu, repartizate de Consiliul Judetean institutiilor descentralizate din judet. In ceea ce priveste blocul inaugurat ieri, cele mai multe apartamente au fost primite de Primaria Focsani- 5, in timp ce Tribunalul si Garnizoana Focsani au obtinut cite 3 apartamente. Cite doua locuinte au fost repartizate angajatilor de la Judecatorie, Politie, Directia de Finante, Garda Financiara, Directia de Statistica, SRI, Parchetul local si cel judetean. Tot la L1 au obtinut cite un apartament Consiliul Judetean si Inspectoratul de Protectie a Mediului. De remarcat faptul ca blocurile L1 si L2, afectate serios de ultimele seisme, au inghitit in decursul timpului multe miliarde de lei de la MLPAT. Ca element de pitoresc, proiectarea la aceasta mai veche investitie a fost facuta chiar de firma primarului Decebal Bacinschi, ARCO, in timp ce lucrarile de constructii si consolidarea a fost efectuata de SCCM. Potrivit afirmatiilor sefului executivului local, pe linga recompartimentarea locuintelor, blocurile turn din Sud se pot acum lauda cu o consolidare dubla, care le fac mult mai putin vulnerabile la

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat în la Schengen. Sorin Grindeanu explică ce se va întâmpla cu transportatorii, pe calea rutieră și ferată, din 1 ianuarie 2025

Libertatea acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a explicat, joi, ce se va întâmpla cu transportatorii rutieri, cu circulația trenurilor și la vamă, din 1 ianuarie 2025, atunci când România va adera pe deplin la spațiul Schengen.

Cinci militari români au fost răniţi în poligonul Goranu

Mediafax acum 30 minute
Cinci militari români au fost răniţi în poligonul Goranu din judeţul Vâlcea. Incidentul a avut loc joi. Cei cinci confecţionau dispozitive de aprindere pirotehnică cu exploziv real.

BREAKING | Elena Udrea rămâne în închisoare

Wall-Street.ro acum 50 minute
Magistrații au decis respingerea cererii de eliberare a Elenei Udrea din închisoare, ea ispășind o pedeapsă de 6 ani de închisoare. Știre în actualizare Înalta Curte de Casație și Justiție era așteptată să se pronunțe astăzi cu privire la revizuirea

Cod galben de vânt puternic şi zăpadă viscolită în mai multe zone din țară. HARTA zonelor afectate

HotNews acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, mai multe atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului şi zăpadă viscolită. Mai multe zone din Moldova, Dobrogea, Oltenia, Transilvania şi Muntenia sunt vizate de alerta transmisă de speci

MedLife inaugurează Spitalul Medici’s la Timişoara cu o investiţie de peste 25 milioane de euro: „Probabil, este cel mai modern spital privat din România”

News.ro acum 44 minute
MedLife, cea mai mare reţea de servicii medicale private din România, anunţă deschiderea oficială a Spitalului Medici’s, o unitate multidisciplinară ce aduce medicina privată la un nou nivel de performanţă. Cu o investiţie impresionantă de peste 25

(P) Kaizen Gaming: În prima linie a acțiunii din fotbal, prin parteneriatul recent cu UEFA Europa League și UEFA Conference League

Cancan acum 2 ore
Sponsorul oficial al UEFA Europa League și UEFA Conference League sărbătorește noul început al fotbalului european! UEFA Europa League și UEFA Conference League sunt în plină desfășurare și câteva meciuri fantastice deja au avut loc, acțiunea deveni

VIDEO În aprilie 2023, Călin Georgescu numea spațiul Schengen „temnița cea mai temătoare” și „o scenă unde toți sunt spălați pe creier”

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu spunea, în 2023, că România nu a intrat în Schengen „datorită oamenilor liberi din această țară”: „Pentru mine este o onoare că nu am intrat în Schengen”. „Intrarea în Schengen înseamnă să fii pe o scenă unde toți sunt spălați pe cr

ULTIMA ORĂ Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum 36 minute
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Cine este câștigătorul marelui premiu la Loto 6/49. Norocosul a mai obținut în trecut inclusiv o mașină

HotNews acum 3 ore
Marele premiu pus în joc la Loto 6/49 a fost câștigat duminică, 8 decembrie, de către un bărbat de 46 de ani, din Iași, care este instalator, conform Loteriei Române. Biletul cu care Visarion-Virgil Cordunianu a reușit să câștige peste 325.000 de e

Reacțiile politicienilor români după aderarea la spațiul Schengen terestru: „Un gest de dreptate”

HotNews acum 2 ore
Mai mulți politicieni au reacționat, joi, și au salutat aderarea deplină a României la spațiul Schengen ca „un gest de dreptate” și „o decizie meritată” „România a îndeplinit condițiile tehnice de 12 ani să intre în Schengen! Votul de azi e un gest

Vremea

București
acum

joi

2°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/6°