Nostalgii diavoleşti şi...

Noul redactor-şef al CRONICII ROMÂNE, prozatorul George Cuşnarencu, îşi încearcă de la o vreme vîna literară şi în editoriale. În numărul 2481, venindu-i probabil rîndul să se afişeze pe prima pagină a fostei gazete a lui Horia Alexandrescu, încăpută pe labele lui Fănuş Neagu (auziţi şi nu credeţi: preşedinte de ziar!) şi ale lui Aristide Buhoiu (un director care e şi general), G.C. atacă virulent manualele alternative. De citit, cu siguranţă nu le-a citit. Se vede cu ochiul liber că editorialistul este expert în datul cu părerea şi în informaţii deja purtate, ca hainele de la magazinele second hand. Nici în ce condiţii au fost ele publicate, nu ştie. Fiindcă dacă ştia, nu se grăbea să vorbească de lăcomia foştilor guvernanţi, care ar fi plătit bani grei clienţilor lor politici şi încă din fonduri străine. Dacă ştia ce spune, G.C. ar fi trebuit să plîngă de mila editurilor particulare care au investit bani în aceste manuale - o afacere mai degrabă riscantă decît profitabilă, cel puţin în primii ani - şi să lase ministerul în pace. Dacă le-ar fi citit, G.C. ar fi găsit, chiar şi în vocabularul său redus şi necioplit, cîteva cuvinte bune despre unul ori altul din manualele de istorie sau de limbă şi literatură română (despre restul, tăcere), care nu pot fi, Dumnezeu să ne apere!, chiar toate pline ochi de "prostii, inexactităţi şi inepţii", nici chiar toate nepatriotice şi neselective. G.C. pare să ştie, în schimb, că "manualele alternative au fost, şi toată lumea s-a convins de asta, de la profesori la elevi, de la politicieni la părinţi, cea mai mare aiureală a învăţămîntului românesc postrevoluţionar..." Despre faptul că în toate ţările civilizate, ca şi în România antebelică, există, pentru fiecare clasă ori materie, mai multe manuale, G.C. iarăşi n-are habar. Nostalgia diavolului unic de care suferă G.C.