•Cei care au "pus umarul" la incheierea casatoriei fara miri recunosc falsurile facute
La Tribunalul Militar din Iasi a avut loc ieri al doilea termen din procesul fara precedent, in care sase persoane sunt acuzate ca si-au adus aportul la incheierea unei casatorii in absenta mirilor. Conform rechizitoriului intocmit de procurorii militari, Gheorghe Patraucean, un tanar din comuna suceveana Straja, a plecat in Italia in vara anului 1999. Dupa un an, el a telefonat la Straja surorii sale, Liliana, careia i-a spus sa-i faca rost de un certificat de casatorie, prin care numele de familie sa fie schimbat cu cel al sotiei. Deoarece fratele din Italia nu a avut pretentii referitoare la cea care urma a-i deveni nevasta, Liliana Patraucean a vorbit cu o fata din sat, pe nume Albina Sava, care a fost de acord sa se marite fictiv. Cum pentru incheierea casatoriei erau necesare o gramada de acte, la cererea surorii viitorului mire, politistul din sat i-a facut acestuia un buletin fals, doctorul a eliberat certificatele prenuptiale, iar secretara primariei i-a casatorit in lipsa. Sirul de falsuri a iesit la iveala la scurt timp, in urma unui control efectuat de o echipa a Consiliului Judetean la primaria din Straja. Cu toate ca nunta fara miri a fost bine pusa la punct, s-a omis trecerea in registrul primariei a martorilor care ar fi trebuit sa asiste, ceea ce a determinat demararea unei anchete. In urma cercetarilor efectuate, au fost trimise in judecata sase persoane, inclusiv asa-zisii miri. Plutonierul Constantin Morosanu, secretara primariei Maria Popescu, doctorul comunal Octavian Mimor, instigatoarea Liliana Patraucean, mireasa Albina Sava si mirele Gheorghe Patraucean - revenit din Italia, nu la nevasta, ci la proces - au fost ieri interogati de instanta militara ieseana, in fata careia au recunoscut toate faptele de care sunt acuzati. In proces a fost