dialog cu Maria COZEA, şi Mihaela BĂRĂGAN, de la Asociaţia Handicapaţilor Somatici din România
Cum sînt privite persoanele de care se ocupă asociaţia dv. de către opinia publică? Mihaela Bărăgan: Cred că persoanele cu handicap sînt pur şi simplu excluse din punct de vedere social. Nu datorită inaccesibilităţilor fizice (cu conducători care să şi realizeze ceea ce promit în campaniile electorale lucrurile acestea se pot rezolva); însă mentalităţile oamenilor în privinţa celor defavorizaţi fizic se schimbă mult mai greu. Acestea se caracterizează prin indiferenţă, ruşine faţă de deficienţa lor, aruncarea întregii vini a handicapului asupra lor, izolare, sentimentele că aceste persoane sînt complet inutile din punct de vedere social, şi, prin urmare, consumatori de venituri. Cel puţin ultimul termen al înşiruirii reflectă o mentalitate extrem de periculoasă. Cred că un rol negativ are aici şi presa, care a scos în faţă numai situaţiile limită, sinistre; există, însă, şi persoane cu handicap care realizează nişte lucruri excepţionale. Ce face propriu-zis asociaţia dv. în sprijinul persoanelor defavorizate de care vă ocupaţi? Mihaela Bărăgan: Încercăm să avem o viziune integratoare asupra situaţiei persoanelor cu nevoi speciale. La început, ne ocupam numai de bolnavii cronici; acesta era (şi este, de fapt) profilul organizaţiei. Cu timpul, din cauza solicitărilor foarte mari, ne-am extins şi asupra persoanelor cu handicap fizic, ba chiar şi asupra bătrînilor, şomerilor sau copiilor ieşiţi, la 18 ani, din orfelinate. Dacă vin la noi, uneori trimişi de vreo instituţie de stat sau de vreo altă organizaţie, cu vreun bileţel sau de cele mai multe ori fără,
nu-i putem refuza. În ajutorul pe care îl acordăm, primul pas este recuperarea medicală, a tarelor psiho-somatice: prin fizioterapie, kinetoterapie, masaj, consultaţii şi tratamente de medicină generală. To
