O ieşire din Bucureşti, pe şosea... cine nu e dornic? Laşi în urmă dugheana cu mititei a Cocoşatului, un cadavru de cîine, un trup de muncitor catapultat cu 200 pe oră de un agil Audi. Ce bine e pe şosea, maşinile cu pretenţii merg cu farurile aprinse în toiul zilei, semn discret: să se disperseze amărîţii cu maşini româneşti sau străine fabricate înainte de 2000. În sfîrşit, serpentinele. Sinaia se întrevede printre brazi, încremenită în proiect, prăbuşită în ea însăşi. Un pic - ctitoriile Casei Regale, mult - Ceauşescu. Cu greu apare vreo noutate, după care dispare repede cu remuşcări. McDonald's şi-a încercat şansele, cu o tonetă de sîmbătă şi duminică... Knorr a adus puişorii mascote, rupţi uşor în dos şi uitîndu-se după cucoane, deşi erau reclamă la un griş pentru copii. În pelerinajul obligatoriu intră Deutschland, cu berărie, gogoşerie, cofetărie, gustări.
Ai, apoi, dugheana Estetului de lîngă piaţă, unde vînzătorul îşi alege temeinic oferta, iar dacă nu eşti prieten cu Cioran, Jarre, alchimiştii şi ceata lor, eşti privit. Nu ţi-e de-ajuns? S-o luăm la pas. Monumentul cu ceas din centrul oraşului, măreţul ocru-vişiniu al oraşului, ne este reper, aici se agaţă maşinile pe deal şi şed alimentarele non-stop, unde găseşti ceafă de porc doar vineri, sîmbătă şi duminică.
Aici descoperi noua Fitingărie-Feronerie a oraşului, unde te întîmpină din stradă o candelă de tablă tocmai bună de pus la capătîiul vreunui mort. Apoi, fitingăria în amploarea sa: "Marfa vîndută nu se poate primi înapoi." Vis-à-vis de vizavarza e "Apettit SA", brutăria cu pîine cleioasă. De basarabeni cu BMW, Volvo, Rover răsună valea. O singură replică: "Jino, fii om cu bănuţii!" Eugen ISTODOR
O ieşire din Bucureşti, pe şosea... cine nu e dornic? Laşi în urmă dugheana cu mititei a Cocoşatului, un cadavru de cîine, un trup de muncitor catapultat cu 200 pe oră de un agil Audi. C