Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" din Bucureşti a decis, cu cîţiva ani în urmă, că unul dintre obiectivele sale este acela de a-i premia pe cei mai remarcabili arhitecţi ai timpului nostru, putîndu-i astfel arăta studenţilor noştri "în carne şi oase". Este crucial pentru aceşti studenţi ca, în stadii timpurii ale formării lor profesionale, să înţeleagă faptul că personalităţile despre care citesc în reviste şi cărţi sînt de fapt oameni adevăraţi, cu opinii ferme în problemele ce preocupă profesiunea şi cu încă şi mai puternică influenţă asupra modului în care arhitectura va fi concepută la vremea cînd aceşti studenţi vor începe ei înşişi să o practice. Învăţăceii au nevoie de modele pe care să le admire şi să le respecte, de care să fie influenţaţi. Şi ce exemplu poate fi mai bun în acest sens decît tocmai Richard Meier? Născut în Newark, New Jersey, în 1934, Richard Meier este perceput pretutindeni astăzi ca fiind ultima mare personalitate a arhitecturii moderne. El este cel care a împins practica modernismului "dincolo de limitele sale acceptate", cum spunea Ada Louise Huxtable. Mai precis spus, arhitectul "a urmărit de unul singur atingerea esenţei arhitecturii moderne", cum spune juriul care i-a acordat Premiul Pritzker în 1984. La 49 de ani, Richard Meier a fost cel mai tînăr laureat al premiului considerat unanim a fi cea mai importantă consacrare pentru un arhitect. Absolvent al Facultăţii de Arhitectură de la Universitatea Cornell (1957), Richard Meier a lucrat cu firma Skidmore, Owings and Merrill şi cu Marcel Breuer înainte de a-şi porni propria firmă în 1963. "Mulţumesc lui Dumnezeu pentru părinţi şi pentru încrederea pe care ei o au în noi", spunea el undeva despre prima comandă, o reşedinţă pentru părinţii săi în Essex Fells, New Jersey. Curînd, casa Smith din Darien, Connecticut (1965) i-a adus recunoaşterea naţională. Această