De la instalarea sa, guvernul Năstase a fost primit cu îngăduinţă de către presă. Probabil neaşteptat şi pentru liderii PDSR care nu puteau uita ostilitatea generală a mass-media înainte de alegerile din 1996. Fie din cauza perioadei de graţie obişnuite la instalarea unui nou executiv, fie din cauza legăturilor tot mai adînci şi mai tenebroase dintre politică şi afacerile din presă, fie pentru că presa nu avea unde să-şi plaseze speranţa, guvernul se bucura de o linişte relativă. Două scandaluri publice au readus atmosfera obişnuită în ziare şi pe ecranul televizoarelor: demisia cu peripeţii a lui Ovidiu Grecea şi legea secretului de stat. În prima chestiune, personalitatea lui Grecea nu a putut fi controlată de premierul Năstase. Dar în a doua problemă, se poate spune că guvernul a pierdut pe mîna sa. Scandalul a izbucnit pe neaşteptate, chiar într-un moment în care problemele economice erau mai importante şi se derulau negocieri delicate cu FMI. Legea ca atare are o istorie mai veche. Este un proiect iniţiat de SRI, care îşi acorda sieşi puteri mai largi. Proiectul a trecut mult prea uşor de Ministerul Justiţiei, condus la acea vreme de Valeriu Stoica, şi a ajuns în Parlament, unde a intrat în blocajul obişnuit al procesului legislativ. Pentru că figura pe agenda sa, guvernul a făcut presiuni pentru a i se acorda prioritate, ceea ce s-a şi întîmplat. Deşi iniţial au votat proiectul, liberalii au revenit ulterior, cu o mea culpa onestă cum rar se întîmplă în viaţa politică românească. Şi tot de la PNL a plecat atacul asupra legii, partidul condus de Valeriu Stoica depunînd şi o contestaţie la Curtea Constituţională pe probleme de procedură. Remarcabilă a fost solidaritatea presei de toate culorile în contestarea legii. Se simţea probabil nevoia unei asemenea crize pentru ca presa să-şi regăsească spiritul critic. În spaţiul public a fost contestată vehement f