Săptămîna trecută, o ştire Mediafax trăgea un semnal de alarmă: ţara are prea mulţi popi şi avocaţi. În ultimii zece ani, fiecare facultate privată şi-a trecut în planul de învăţămînt cîte locuri de ştiinţe juridice a putut. Cele de stat şi-au adus şi ele aportul la rezolvarea crizei naţionale de Ally McBeal. Pentru specialiştii în cele sfinte, de vină e proliferarea seminariilor teologice, după principiul "nici o confesiune fără o catedră". În ambele cazuri, proaspeţii absolvenţi se văd în faţa unei crize cronice de clienţi. Atît credinţa în afaceri, ca şi cea în Cel de Sus duc o mare lipsă de enoriaşi veritabili - din aceia care muncesc în timpul săptămînii şi se roagă în week-end (şi nu invers). Sigur, de vină sînt şi studenţii. Spre ambele meserii se porneşte la drum cu credinţa că munca e puţină şi banii destui. Statutul social de astăzi al avocatului e similar cu cel de pînă mai ieri al medicului. În plus, pregătirea e mai uşoară: juristul nu trebuie să dea atîtea examene înainte de a începe să te opereze. Părintele vine imediat după el în lanţul trofic: ce n-ai reuşit cu legea, poate îţi iese cu acatistul. Ca să nu mai vorbim că ultima taxă pe care o plăteşti pe lumea asta se opreşte la el. Iar cazurile de evaziune sînt rare. Pe de altă parte, alte meserii sînt în scădere de popularitate. Bătălia pentru intrarea la medicină a mai scăzut în intensitate, după ce tinerii s-au cam lămurit că în faţa spitalelor sînt parcate totuşi îngrijorător de puţine BMW-uri. Inginerii care îşi mai fac meseria sînt priviţi ca nişte bizarerii - mulţi dintre absolvenţii promoţiilor masive de dinainte de '89 au ajuns ziarişti, oameni de afaceri, agenţi de asigurări sau patroni de buticuri. Cei care se mai avîntă prin Regie au în minte deja cel puţin trei destinaţii ulterioare, accesibile doar pe calea aerului. Nu vă gîndiţi la fabrica de rulmenţi din Balş - n-are aeroport.