Departe de a fi atins nivelul patologic din Statele Unite, unde un obscur senator de Wisconsin avea să devină celebritate naţională şi chiar să-şi dea numele, McCarthy, unei întregi epoci istorice, supravegherea intelectualilor comunişti sau doar simpatizanţi de stînga a fost însă şi în Franţa o preocupare constantă de-a lungul deceniilor de război rece. "Pînă în 1977 - afirmă, spre exemplu, jurnalistul Julien Caumer - comuniştii şi socialiştii vor fi urmăriţi de departamentul destinat grupusculelor violente de extremă stîngă" (Leurs dossiers RG, Flammarion, 2000, p. 154). Un raport din 1949 menţionează astfel despre Brassens că e "cunoscut ca militant anarhist" şi că în cîntecele lui se inspiră "din teoriile libertare"; mai rău, în 1953 o anchetă stabilieşte că este un "artist care în cîntecele lui ar insulta Poliţia, Jandarmeria şi Armata" (cu majuscule în text - nota mea, M.I.), cam dubios moralmente, nu numai civic, de vreme ce se face şi această precizare: "în arhivele Poliţiei Judiciare este cunoscut întrucît a făcut recent obiectul unei plîngeri de complicitate la adulter"! Tot de la sfîrşitul anilor '40 datează şi primele note despre Yves Montand, iniţial oarecum ezitante între a-l situa de partea comuniştilor sau a anticomuniştilor (Montand ar fi fost contactat de americani pentru a combate propaganda comunistă împotriva planului Marshall, asta după ce îi refuzaseră viza de intrare pentru un turneu în Statele Unite). În 1952, Montand ar fi făcut totuşi afirmaţii împotriva planului Marshall... în faţa maşiniştilor de la un teatru din Troyes, cu ocazia unui spectacol dat acolo; oricum, "din punct de vedere privat", se notează în acelaşi raport, "numitul trece drept un «vînător de fuste», lipsit de orice scrupul în privinţa «sexului slab»". Simone Signoret, fireşte, nu scapă nici ea atenţiei şi dosarului. I se face lista filmelor în care a jucat, apoi s