O privire prin ochelarii mileniului al III-lea Încep această intervenţie a mea prin a mulţumi revistei Dilema pentru că există; o existenţă salutară pentru cultura noastră (a noastră, a românilor, în general, şi a noastră, a tinerilor din anii 200..., purtători ai ochelarilor mileniului al III-lea). Am descoperit această provocare intelectuală în urmă cu aproximativ o lună. Revelaţia produsă de un asemenea univers cultural în mocirla jurnalisticii româneşti (scuzată fie-mi exprimarea) m-a convins că elita - în adevăratul sens al cuvîntului - există la noi în ţară; doar că nu are forţa de a se manifesta aşa cum s-ar aştepta toată lumea, ori poate că nu îi este permis acest fapt; rămîne, însă, unica şansă pentru România. Revenind la numărul 421 al publicaţiei, căci el m-a determinat să aştern aceste rînduri, vreau să vă spun că, într-un mod cu totul special, a constituit "o gură de oxigen" pentru consolidarea culturii mele. Am avut ocazia să vizualizez anii '60, aşa cum au fost ei, cu suişuri şi coborîşuri, însă pasionanţi. Este mare lucru pentru un tînăr de 19 ani să beneficieze de o asemenea întîlnire cu societatea românească din urmă cu trei decenii, anii de dinaintea "epocii de aur", din care îşi mai trage încă seva societatea actuală, "elita" sa - mai ales. Desfătarea pe care am simţit-o "devorînd", rînd pe rînd, paginile revistei a fost umbrită de un singur aspect. Mi-a lăsat un gust amar faptul că ştiam sau măcar auzisem de jumătate din ceea ce scria acolo; nu în totalitate, nici deloc. Ci tocmai jumătate, jumătatea vestului. Însă jumătatea estului, a mea, ca cetăţean al acestei ţări, nu. Cunoaşteam mişcarea hippie, flower power, ascultasem Beatles (şi nu numai), văzusem multe documentare despre Woodstock şi aşa mai departe. Dar nimic concret despre politica internă şi externă a lui Dej, a lui Ceauşescu, despre cum au "promovat" cultura, despre toate impl