La nivel mondial, producţia editorială a ultimului deceniu arată o tenace evoluţie spre genurile subsumate categoriei nonfiction. Listele de bestseller-uri din jurnale, clasamentele librăriilor virtuale şi reacţia pur şi simplu a publicului ţintă arată că interesul pentru cărţi de non-ficţiune - de la istorie la politologie, de la investigaţie reportericească la astronomie popularizată - este în creştere. Motivele nu sînt greu de intuit: sfîrşitul de mileniu şi sfîrşitul "războiului rece", prăbuşirea Uniunii Sovietice, criza endemică din Balcani, dilemele etice şi ştiinţifice ale clonării, revoluţionarea comunicării (televiziune, telefonie, Internet), toate se cer comentate. Piaţa editorială românească nu se poate sustrage curentului (pentru că nu despre o modă e vorba); şi la noi, adică în trecutul recent sau în societatea prezentă, realitatea întrece ficţiunea. Cele trei noi apariţii istoriografice semnalate aici sînt o bună dovadă. Mai întîi, ca semn benefic al faptului că Bucureştiul nu trebuie să devină nici măcar editorialiceşte dominator, este rodul colaborării dintre eficienta fundaţie timişoreană "A Treia Europă" şi o şi mai eficientă editură ieşeană: volumul Cronologia Europei Centrale, 1848-1989 (Polirom, 2001, 356 p.). O excelentă idee, o foarte bună lucrare colectivă (Nicolae Bocşan şi Valeriu Leu - coordonatori -, Stelian Mândruţ, Radu Mârza, Rudolf Gräf, alături de colaboratorii Florina Jinga şi Miodrag Milin; cuvînt înainte de Mircea Muthu); o privire sincronică asupra a 140 de ani din istoria modernă a Europei, o privire dinspre şi despre partea de Europă care ne interesează şi din care facem parte; un fragment de istorie cuprins, cum se vede, între două revoluţii, ambele la fel de hotărîtor marcante pentru teritoriile şi statele (cele ce în 1989 erau Austria, Cehoslovacia, Italia, Iugoslavia, Polonia, România, Ungaria) a căror istorie este ur