...nu vezi mare lucru, adică chiar asta faci, te uiţi din stradă şi după aceea din casă, din dreptul geamului de la dormitor, e dimineaţa de douăzeci şi... martie* , foarte de dimineaţă, în aşa fel încît să devină operaţională, cum se spune, vizionarea cometei Bop-Hale, nu de mult descoperită de cei doi care i-au dat numele, nişte astronomi amatori, lor li s-a arătat, ei au avut norocul ăsta, nu alţii care de-o viaţă cercetează cerul; şi aici funcţionează vorba aceea: nu-i pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte. E frig şi senin perfect, Luna mare de tot urmează şi ea să intre în eclipsă peste încă vreo două ore, nu mai mult. Se petrec acu' la şapte ani de la revoluţie, tot felul de semne astronomice pe care le-ai putea lua de prevestiri, dacă ai fi mai slab de înger; în fond se termină mileniul, or ce, ăsta-i puţin lucru? Nu-i este dat oricui să trăiască întîmplarea asta, ba am putea spune că mai mulţi sînt cei cărora nu le este dat să trăiască o asemenea treabă. Mă uit la cometa Bop care vine în dreptul Pămîntului, o dată la două mii opt sute şi mai bine de ani, asta e perioada ei de rotaţie încheiată aici în spatele casei noastre în dimineaţa de douăzeci şi... martie, alături e parcată o camionetă, un microbus pe care e scris ceva în nemţeşte. Autoturismele astea vin la vecina noastră care lucrează la Registrul auto şi mai ştie anumite treburi, poate aranja înregistrări de maşini, înmatriculări, cum li se spune. E frig, au îngheţat bălţile din stradă, ora e patru şi jumătate, aşa au anunţat la televizor, că atunci va veni cometa după atîta amar de vreme. Am văzut-o. Lîngă Lună e ca o steluţă care lăsa în urma ei mici sclipiri ca de la lumînare. Problema e că vine atît de rar, la distanţe apocaliptice în timp că stai cu adevărat şi te gîndeşti dacă nu o fi totuşi ceva ciudat, parcă nu poţi fi aşa de sigur pe chestiune, mai ales cînd te gîndeşti