Din motive relativ independente de voinţa mea, existenţa subsemnatului a luat de vreo cinci luni o turnură întrucîtva stranie. Orarul meu de muncă se desfăşoară noaptea, într-o solitudine punctată doar de scînteierile tubului catodic în care stau băgat cu nasul. Din alt tub catodic se revarsă emisiunile pe care (prea) multele noastre televiziuni le reiau cu generozitate pentru noctambuli ca mine1. În timp ce scotocesc agenţiile de ştiri pe urmele scandalului NTV, Mircea Badea îl chestionează pe academicianul Bălăceanu-Stolnici. Cînd parcurg biografia preşedintelui Estrada, îmi împart atenţia între complicatele sale afaceri şi vocea melancolică a Corinei Danilă2. În mintea mea scutul nuclear american se amestecă cu atomica Teo şi cu copiii care ţin linguri lipite de frunte. Nicola îmi strigă "Să vină Freaka Freaka D'a Disk!!!". Plec acasă dimineaţă, cu gîndul la avionul-spion american. Care a aterizat forţat la baza Karaoke. Unde a fost filmat în exclusivitate de Adelin Petrişor. Pentru D'ale lui Cătălin. Încurc Ploaia steluţelor tale norocoase cu rubrica meteo, elegant numită pe vremuri "timpul probabil". Viaţa bate filmul în prelungiri! Ţineti aproape, oameni buni, că nici nu ştiţi ce pierdeţi: tăria lui Radu! Musculosul se-ntoarce - la Rapid! Le-amestec pe toate: portalul Yahoo! cu sindicalistul Muhu, mobilul cu fixul şi pixelii cu pixul. Adorm cu telecomanda-n mînă, şi am coşmaruri că trebuie să vorbesc la un microfon defect. Între două sforăituri, recepţionez totuşi că Ovidiu Grecea a efectuat un control fulger în Cuba. Şi că l-au trimis pe Bush la tribunalul de la Praga. Sau invers? Prezentul simplu a devenit complex, ca-n matematică: are şi o parte imaginară. După-masă mă trezesc năuc, beau un nes, separ în grabă realul de imaginar şi mă-ntorc la tuburile catodice. Această babilonie mă fereşte (îndepărtează?) însă de viaţa normală. Nu mai vorbesc cu oame