Pentru bucureşteanul de centru, apropierea Paştelui a însemnat o uriaşă ofertă. Firmele interesate s-au întrecut în promoţii, care de care mai ispititoare, transformînd chiar şi liniştea şi renunţările postului într-o continuă ureche ciulită la opţiunea ideală. Vopseaua Anatoli îţi oferea, la patru pacheţele cumpărate, un suport de lumînare în formă de răţuşcă. Coca-cola te invita să cumperi o sticlă de doi litri (indispensabilă, de altfel, la orice sărbătoare tradiţională), pentru că primeai, astfel, şi un iepuraş de ciocolată gratuit. Iepuraşi de ciocolată găseai, de altfel, cîţi îţi poftea inima pe rafturi, grupaţi strategic cîte doi, sau trei. Iepuraşul a început şi el să fie, treptat şi tacit, un personaj important al sărbătorii care altădată nici gînd să-l includă. În cultura de tarabă, urechiatul a devenit number one, fiind disponibil mare, mic, alb, roşu, albastru, portocaliu, verde, la coşuleţ sau la liber, cu sau fără morcov, sexualizat sau nu (în postură de iepuroaică cu şorţ), ba chiar viu. Despre rolul lui puţini din cei ce-i comercializează imaginea par a fi lămuriţi sau interesaţi. Noi, ceilalţi am aflat mai ales din desenele animate şi din cărţile pentru copii de sezon că el reprezintă un Moş Crăciun al Paştelui, care ne aduce cadouri specifice, şi anume ouă vopsite. Un desen animat ne-a explicat că aceste ouă cresc în pomi care, la rîndul lor, răsar din seminţe fermecate; o carte pentru copii ne spune că iepuraşii le pictează şi le ascund prin iarbă, unde noi le putem găsi. Doar ouă gata vopsite nu găseşti la Nik (deşi cred că, în timp, o să apară, frumos şi protejat aşezate în caserole). Cozonac, în schimb, se poate cumpăra din plin şi la alegere: rafturile specializate din supermarket-urile respectabile au expus oferte pentru toate buzunarele. Culmea cozonacului a fost cel la cutie, aducînd a tort, şi intitulat

"cozonac domnesc". Poza