Este vineri, ora 5 p.m. Prietenul meu se pregăteşte să plece de la serviciul lui: bancă, redacţie, agenţie de publicitate, companie de telefonie mobilă, societate de asigurări, firmă de computere sau, mă rog, ce-o mai fi, chestii de genul ăsta. În timp ce soarbe zaţul celei de a patra cafele, prietenul meu desface al doilea pachet de ţigări pe ziua asta. Cu ochii pironiţi în gol, pe deasupra hîrtiilor, prietenul meu trage adînc fumul în piept şi se gîndeşte. Da, nasol mai e să lucrezi! Pînă şi ţăranii ăia proşti au vorba lor: munca, dacă era bună, o luau boierii. Ei, dar uite că bunicii şi străbunicii, săracii, numai de ea au avut parte. Se trezeau dis-de-dimineaţă, odată cu găinile, dădeau de mîncare la vite şi apoi munceau toată ziulica, în curte sau la cîmp, pînă seara, cînd mulgeau vaca, închideau găinile în coteţ şi se culcau devreme, ca să o ia a doua zi de la început, exact la fel. Şi tot aşa, o viaţă întreagă, pînă mureau răpuşi de bătrîneţe sau, mai bine zis, de nişte boli cărora medicina modernă le-a găsit deja tratamentul. Pentru bătrînii noştri nu exista timp liber, concediu sau vacanţă. Acum - gîndeşte prietenul meu - e totuşi altfel. Ştii că tragi o săptămînă întreagă, dar ai şi o grămadă de timp, în weekend, ca să te ocupi doar de ale tale. Şi, la o adică, dacă tragi, tot pentru tine tragi. Oricît de greu ar merge lucrurile, tot o să ai la un moment dat şi casă, şi maşină, şi, de ce nu, destui bani ca să nu mai fie nevoie să munceşti. Atunci, avînd la dispoziţie tot timpul liber, vei face ceea ce ţi-ai dorit dintotdeauna: o să colinzi lumea, pentru a descoperi locuri şi persoane interesante, sau o să te retragi la ţară, pentru a-ţi îngriji grădina şi livada. Deocamdată, n-ai ce-i face, trebuie să te mulţumeşti cu ce ai. În fond, ce naiba, e vineri, deja orele 5,15 p.m.! Prietenul meu se mai uită o dată la ceas şi decide să acţioneze. Femeia e pl