convorbire cu Ghighi BEJAN, director general BTT, membru al grupului "Divertis"

Plînsul în singurătate nu miră pe nimeni: mai toată lumea e de acord că aşa se cuvine. Decent, copleşit de amărăciune sau probînd un fel de vitejie interioară, cel care plînge singur e un contemporan convenabil: nu ne solicită compasiunea, nici sprijinul, nu aşteaptă martori consolatori. Numai omul care ar rîde singur trebuie să dea tot soiul de explicaţii, să se persifleze, să se ia peste picior mărturisind că rîdea de ce-şi aducea aminte, rîdea ca prostu-n tîrg sau "singur, de nebun". Înseamnă că în chip firesc nu rîdem decît împreună cu ceilalţi, bucurîndu-ne de solidaritatea în veselie. Stare de spirit cu ecou, voia bună nu devine deplină decît în lume.

Bucuria că "te-ai prins" Stimate domnule Ghighi Bejan, cei din grupul "Divertis" par stăpîni pe aproape toate secretele umorului: ei ştiu cum să-l descopere, să-l guste şi să-l răspîndească. În ce vă priveşte - admiţînd că aşa ceva e posibil - aţi reuşit vreodată să vă faceţi un banc dumneavoastră înşivă? De nenumărate ori. Aşa construim şi bancurile din spectacol. Într-o parte din mine e un personaj, o altă parte din mine reprezintă un alt personaj şi fiecare îşi joacă rolul. E ca în vis: tu îţi trăieşti visul, eşti şi personajul care intră în situaţie, dar şi regizorul care aranjează toate împrejurările unde trebuie să te descurci şi eşti, deopotrivă, calculatorul ce-ţi face jocul. Chiar cînd rîzi în sinea ta e vorba totuşi de două personaje - presupusul partener cu care rîzi sau cel de care rîzi. Să spunem că scriu un text pentru spectacol; îl compun, scriu, şterg, revin, curăţ, şlefuiesc pînă mi se pare bun. Am respirat o dată şi pe urmă recitesc. În clipa aia mă pufneşte rîsul. Cînd ai uitat că tu eşti autorul textului şi devii martorul acelei întîmplări descrise, rîzi. Dar sînteţi de obicei convinşi de receptare