E vremea aceea. Toate florile se deschid, prin minte îţi trec tot felul de cîntecele stupide, străzile sînt pline de gură-cască lipiţi de caldarîm ca gumele de mestecat, radiourile cîntă tot timpul, cîini ciudaţi se iau după tine dacă le arunci fie şi o privire fugară, vecina şi-a legat (strîns) o eşarfă peste sîni şi sapă acum de zor în petecuţul de ţarină din faţa uşii, gîndindu-se la plantarea vreunui bulb care să dea floare şi la ghinionul celor din armată, ale căror maşinării se tot sfarmă, omorînd la soldaţi. Mare risipă, soldaţii ăia, oftează. Nimeni nu este pe de-a-ntregul în toate minţile în acest timp al anului, deşi fiecare este mai mult ca sigur că a rătăcit cîte ceva. Un operator de sondaje se opreşte în faţa vecinei celei înalte şi o întreabă ceva, la care ea răspunde de parcă i-ar fi căzut un strop de miere pe încheietura mîinii. Oare ce-o fi întrebat-o? Ah, gata, ştiu. A întrebat-o cum stă cu "încrederea de consumator". Este unul dintre cei mai importanţi indicatori economici, mai important decît toţi ceilalţi. Şi este o întrebare importantă. Conştientă de responsabilităţile ce-i revin, vecina cea înaltă se ridică, întinzîndu-se ca o reptilă la soare, şi-şi înfige ochii mijiţi într-ai operatorului. Toate celelalte veşti sînt proaste, o imploră mut operatorul, veniturile sînt jalnice, prestigiul ambasadorilor noştri de marcă, Mr. Coke şi Sir McDonald, au atins o cotă joasă fără precedent, naţiunea se simte vinovată pentru a fi ales un idiot care face sluj în faţa celor mai tolomaci porci retro din istoria Americii, piaţa este mai moale ca fularul vara, nu sînt suficienţi consilieri de criză calificaţi, în farmacii nu mai găseşti pilule de optimism, în California este întuneric, iar chipul unui diavol furios se holbează la noi prin gaura din stratul de ozon, vă implor, vă implor, se milogeşte operatorul de sondaje, spuneţi-mi măcar că aveţi un în