Citind "Dilema"
de la Craiova la Bucureşti Mai întîi au înverzit sălciile! Acum s-au trezit să înflorească pomii, tufişurile şi iarba. "Copac înflorit" a scris copilul lîngă desenul cu creta de pe asfalt. În curţile din Plai se văd oameni, fluturi şi narcise. Oraşul a rămas în urmă, cu zornăitul de zaruri al jucătorilor de table, vocea monotonă a prezentatoarei de ştiri de la radio, bărbaţii reparînd maşini, rufele fluturînd în balcoane, copiii care bat mingea, mirosul dulceag-acrişor al gunoaielor. Mă aşez lîngă podul pe care se plimbă o prostituată trecută şi mă gîndesc la un tip care pierde nişte foi, la un bordel, într-o carte a lui Marquez şi că "acesta era destinul firesc al literaturii", acolo, atunci; numai că în România nu există bordeluri. Şi, în timp ce-mi scot borcănelul cu iaurt şi linguriţa învelită în şerveţel, aşteptînd (vechi obicei) să treacă un tren (podul sare nu o apă ci cîteva linii ferate), mă gîndesc că am avut şi eu de luptat în controversa lui Răzvan Rădulescu şi că şi eu am cîştigat-o şi pot chiar, spre deosebire, să vă spun şi rezultatul. Spre ghinionul meu, nu mi-am suprimat încă dorinţa de a-mi cîştiga existenţa prin scris. Iaurtul e bun. Gîndul domnului David Binder că nu există artist tăcut, că tăcerea nu e o soluţie, în nici un caz, îmi surîde cît tot articolul despre Istrati şi Orwell al domnului Mircea Iorgulescu sau "Audienţa" semnată Mircea Vasilescu. Cum, mă întreb, Cătălin Manole nu îl recunoaşte, pe stradă, pe Vladimir Pasti? Iar Cristian Ghinea ce-a vrut să spună prin "şi Rapiduleţu' a stat un an în B"? Mi-am pierdut simţul umorului? Privesc în jur, în zadar. "Sîntem o naţiune apatică. Incapabili de muget, mieunăm cu drăgăleşenie pe lîngă cîinii sistemului." Mila Wischener. Studentă. Dilematică. (A fi într-o dilemă, a apucat să mă lămurească cel mai bun prieten al meu, înainte de a emigra în Canada, înseamnă a ave
