O veche conceptie hindusa lega virsta decadentei omenirii – „Kali-Yuga“ – de „amestecul castelor“. Cind intre „cei de sus“ si „cei de jos“ distinctiile traditionale se estompeaza, cred a sti preainteleptii brahmani, gata, s-a ispravit cu omenirea! Democratia e vizata pe aceasta baza de toti criticii ei neotraditionalisti. Dar, daca ar fi sa adaugam si noi ceva la semnele sigure ale Armageddon-ului, aceasta ar fi „amestecul miinilor“: cind dreapta si stinga nu-si mai vad de rosturile lor prescrise de Traditie, putem banui ca lucrurile s-au stricat indeajuns de mult.

Asa cum am vazut, in vremea veche, dreapta era a „dreptatii“, dreptii sedeau neaparat „de-a dreapta Tatalui“, in timp ce „la stinga Sa“ se imbulzeau pacatosii. Asa ceva se poate, de pilda, vedea si in scena Judecatii de Apoi pictata pe peretele exterior de vest al manastirii Voronet: acolo „evreii intii“ (vorba Sf. Pavel din Epistola catre romani), apoi ereticii si musulmanii gramada stau gata sa fie inhatati de Satana. Stinga, prin urmare, era data in „leasing“ Diavolului: nu intimplator cuvintul „sinistra“, insemnind la origine „stinga“ in latineste (ca si in italieneste), a capatat conotatia obisnuita azi, in care se amesteca teama cu nu stiu ce secreta admiratie diabolica.

Or, fiindca regele, unsul lui Dumnezeu, era un fel de Dumnezeu terestru, ce putea fi mai normal decit sa se repete pe pamint aranjamentele parlamentare celeste? Asa se face ca, la deschiderea Statelor Generale din Franta, in 1789, la dreapta regelui au fost plasati prietenii sai, nobilii si prelatii, in timp ce la stinga s-au asezat adeptii reformelor. Dar chiar mai tirziu, dupa ce l-au decapitat pe unsul Domnului, distributia s-a pastrat: la dreapta sed conservatorii, legitimistii, nationalistii, clericalii, aparatorii tronului si ai proprietatii; la stinga – radicalii, „rosii“, subversivii, socialistii, anarhisti