Credeti in cautarile multimedia? Au aceste cautari si o „bataie“ ontologica si morala de care artistii de azi nu sint suficient de constienti?
Vedeti, formatia mea e putin atipica pentru un literat. Am urmat un liceu de arta, m-a pasionat grafica, am invatat sa fac fotografie inca din clasele primare, am inceput sa fac filme din clasa a opta. Pina in 1990 am realizat, in echipa cu parintii mei, vreo douazeci de filme pe 16 mm, de la pelicule experimentale la documentare etnografice, care au participat cu succes la tot felul de festivaluri, de la Bucsoaia la Amiens (martor mi-e George Sabau @ KinemaIkon!). In 1977 am ratat admiterea la IATC, iar solutia de avarie – Filologia – a parut initial o aterizare fortata.
Ceea ce vreau sa spun este ca instinctul meu creativ a fost mereu disputat intre o latura puternic vizuala si una pur literara. Concluzia facila ar fi ca scriu o proza vizuala. Nu cred ca e asa. Cele doua laturi sint complet independente; ca dovada, filmele documentare la a caror realizare am participat au fost intotdeauna mute, lipsite de comentariu. Chiar daca unele scene din prozele mele au fost initial un soi de vorspan-uri de filme proiectate pe canavaua cortex-ului, totusi ele au inceput sa existe doar la contactul cu hirtia, ca sir de cuvinte, ca zgomot si furie textuala. Pentru mine, nu exista carti imaginate in abstract, ci doar carti asternute pe hirtie. Imaginatia mea e total dependenta de materie, de senzorial. O hirtie de calitate proasta poate ruina o idee, un corp de litera nefericit ales poate trimite in neant embrionul unei proze. Pe biroul meu se afla, la vedere, tot felul de obiecte-talisman aduse de prin calatoriile mele – un picior de crab din Normandia, un con de pin din Alabama, o ghinda din stejarul nostru de la Berinta, o roca rosie de la Santa Fé, alta din muntii Apalasi, o bula de sticla de pe insula malteza a lui
