Ipostaze ale fantasticului
Ce surpriză ne face Ştefan Aug. Doinaş! La aproape 80 de ani (pe care îi va împlini la 26 aprilie 2002) publică o carte de proză, prima din întreaga lui carieră literară.
Înainte de-a o deschide, ne întrebăm ce fel de proză ar putea scrie un autor cunoscut exclusiv ca poet, eseist şi traducător. Cum reuşeşte să înainteze prin "noroiul greu al prozei" un spirit obişnuit cu diafanităţile literaturii, comparat de criticii literari cu Paul Valéry şi T.S. Eliot? Se poate transforma oare un contemplator al ideilor într-un observator al vieţii de fiecare zi?
Nu, nu se poate transforma. Ne aducem aminte că proza lui Eminescu este cel mult un noroi de diamante, că Arghezi, la rândul lui, face din proză o comedie divină şi nu una umană. De altfel, Ştefan Aug. Doinaş însuşi mărturiseşte că a eşuat în tentativa de a deveni prozator: "Paginile ce urmează sunt rodul unei ambiţii deşarte, secreţiile intermitente ale unui fluture care se vrea neapărat omidă."
Splendid eşec! Ce păcat că nu eşuează la fel atâţia dintre prozatorii noştri care care sunt, cu emfază, exclusiv prozaici!
Volumul lui Ştefan Aug. Doinaş, intitulat misterios T de la Trezor, cuprinde povestiri inegale ca lungime (de la 2 la 60 de pagini), dar egale ca valoare. Toate sunt încântătoare, prin fantezia bine controlată, prin fineţe, prin umorul de idei, prezent ca o irizaţie discretă chiar şi în secvenţele lugubre. Şi, mai ales, prin atmofera fantastică. Atmosfera fantastică este creată (şi recreată, ori de câte ori se volatilizează) prin cele mai diferite mijloace. Autorul a organizat pentru noi o paradă de ipostaze ale fantasticului, de la fantasticul sumbru, nordic şi până la cel carnavalesc, specific temperamentului latin. Şi de la fantasticul direct, epic şi funambulesc, cum îl cunoaştem din proza lui Hoffmann, până la cel livresc, pe car
