Cum informaţiile despre familia regală a României sunt destul de austere şi ajung cu greu la cei interesaţi, publicarea memoriilor Reginei Ana a României constituie cu siguranţă un eveniment editorial.

Cartea nu este neapărat "o relatare completă, exactă, corectă" a evenimentelor povestite ci, mai curând, aşa cum Regina însăşi mărturiseşte încă din primele pagini, o poveste care "acoperă o viaţă, trei sferturi de secol, un război, un exil şi un destin ce a gravitat, de fapt, în jurul unei ţări", crâmpeie de viaţă amintite în compania ginerelui, principele Radu de Hohenzollern - Veringen.

Copilăria Reginei, în preajma Parisului, a fost una liniştită, plimbări cu bicicleta, călărie, cursuri de scrimă şi înot, dar supusă unui cod de conduită ce impunea un respect strict şi bazat pe o oarecare distanţă între copii şi părinţi. Mama, Principesa Margareta a Danemarcei, a marcat copilăria şi tinereţea Reginei şi i-a stat alături toată viaţa, dar care "a fost protectoare, nu şi maternă. Nici o îmbrăţişare sau mângâiere, nici un sărut, nici o dovadă de afecţiune".

Al doilea război mondial obligă familia Principelui René de Bourbon - Parma să fugă cât mai departe de front. Nesfârşitele călătorii prilejuiesc peste ani rememorarea unor scene de o puternică expresivitate ("Ne era frică de avioane, care-şi anunţau prezenţa printr-un zgomot înspăimântător. În timpul acesta, unchiul Gaétan cânta fără încetare "O, sole mio!"", sau de plăcuta amintire, cum este convorbirea telefonică cu preşedintele Roosevelt. Peripeţiile sunt însă nenumărate: despărţirea de familie, înrolarea ca infirmieră în Maroc, Algeria şi Italia, dresoarea unui căţel pentru a fura găini, întâlnirile întâmplătoare cu fraţii înrolaţi şi ei în armată etc. Relatarea lor impresionează prin simplitate, de multe ori chiar stângăcie, şi printr-un soi de detaşare prin prisma timpului în spatele