"Ceea ce nu este fixat nu e nimic. Ceea ce e fixat este mort" (II, 697). Găsesc că asemenea formulări spectaculoase profită de mici trişerii. Ce spune Valéry pare de un pesimism total. De fapt, developate, frazele nu spun ceva grav. Ceea ce nu este fixat e viu. În viaţă, nimic nu este; totul devine. Un stil artistic, să zicem, o dată fixat trebuie părăsit. Fără astfel de praguri, viaţa n-ar fi decât ea însăşi, adică sălbăticie. Aşadar, dedramatizând formularea, "nimicul" este viaţă, iar moartea integrată vieţii este condiţia de a fi om.
*
"Este periculos, a priori, să pari ceea ce eşti" (II, 707). Idee eleată, încrezătoare în fiinţă, în constanţa ei. Dacă o accepţi e prudent, într-adevăr, să nu te laşi văzut cum eşti: un biet om. Mai sceptic, mai haotic, mă îndoiesc că, fără impostură, cineva din mine ar fi îndreptăţit să spună: ăsta sunt!
*
"Artificiul este natural la toţi oamenii în care conştiinţa e foarte dezvoltată" (II, 706). Artificiul îi este natural şi creatorului şi omului civilizat. Primul îşi dă seama că ce are de spus nu poate fi transmis decât mediat. Altcum, n-ar rămâne decât ceea ce Mihai numeşte "urletul măgarului ascuns". Al doilea, civilizatul, îşi dă seama că, împotriva naturii, trebuie să admită existenţa celuilalt fără să-l sfâşie numaidecât.
*
"Toate astea nu au nici un sens. Ce e natura noastră? Şi, de altfel, cum s-o separi? Dar dacă îmi stă în natură să simulez?" (II, 707). E o ipoteză de luat în calcul numai dacă natura individului ar precede sociabilităţii lui. Nu cred că cineva redus la singurătate ar mai simula. Atât numai că omul nu e niciodată singur. În absenţa celuilalt, rămâi în propria ta prezenţă. Pe nimeni nu-l minţi mai mult decât te minţi pe tine însuţi. Deci, simularea nu e o ipoteză. Ea intră în natura tuturor. Suntem născuţi ca producăt
