Lingvistica românească beneficiază acum de o extrem de utilă reeditare şi aducere la zi a unei cărţi foarte apreciate şi folosite - de la prima apariţie, în 1972 - de mai multe generaţii de studenţi şi profesori: Valeria Guţu Romalo, Corectitudine şi greşeală. Limba română de azi (versiune nouă, Bucureşti, Humanitas Educaţional, 2000). Principala calitate a acestei cărţi stă în subtilitatea şi în exactitatea analizei lingvistice. În domeniul cultivării limbii, riscurile sînt destul de mari: autorii tind adesea să impună în mod autoritar o normă, să prezinte ca obligatorii anumite opţiuni subiective, să facă previziuni grăbite şi imprudente, care se dovedesc în scurt timp false. Valeria Guţu Romalo a evitat toate aceste capcane, în primul rînd pentru că a subordonat discursul normativ şi prescriptiv celui de veritabilă analiză ştiinţifică, presupunînd spirit critic şi înclinare spre dubiu. În locul unei simple serii de recomandări şi negaţii, cartea oferă o analiză a greşelii în contextul ei de producere, examinînd nuanţele de sens şi factorii de uz care o pot explica; discursul lingvistic dovedeşte deprinderea intelectuală de a oferi cît mai multe posibile interpretări ale unui fenomen, de a urmări tendinţele în gradualitatea lor. De altfel, de la început, într-un capitol al cărui titlu coincide cu cel al cărţii, sînt definite conceptele de greşeală, abatere, normă, tendinţă - prin relativizare şi prin raportare la cadrul general al dinamicii unei limbi. Scopul educativ al cărţii e atins, în fiecare caz tratat, nu numai prin actul de a corecta o greşeală şi de a insista pentru forma recomandabilă, cît mai ales prin lecţia de bun gust lingvistic, de proprietate logică şi adecvare stilistică pe care o oferă. În acelaşi timp, cartea e importantă, din punct de vedere ştiinţific, pentru felul în care prezintă o imagine sintetică a tendinţelor limbii române contempor