Toma Roman face parte din istoria celui mai spectaculos hebdomadar pentru publicul larg din România postdecembristă: e vorba de Formula AS. Revista a devenit aproape un fenomen de masă. Te-ai aştepta, doar la auzul tirajelor ei miraculoase, ca editorialele lui Toma Roman să fie scrise cu peniţa înmuiată în sângele unor lupte de gladiatori care să bucure mulţimea.
La o receptare poate mai subtilă, acest neobişnuit succes de casă datorează însă mult unei curtoazii şi unui stil prevenitor cu care un popor divers de cititori nu fusese, în genere, obişnuit. Acest public a avut probabil senzaţia terapeutică a unui câştig real, concret - ca şi cum printr-un simplu abonament ai încheia suplimentar o asigurare de sănătate. E adevărat totodată că editorialistul Toma Roman se arată şocant de civilizat în limbaj şi în aprecierile sale. Nu ştiu ce marcă de condei sau de computer va fi folosit domnia sa - cert e că ambele cunosc, la modul frapant, limba română, fiind familiarizate totodată cu grafia apuseană. Şi toate acestea fără nici un rabat de la normele obiectivităţii - care în publicistica românească iau foarte adesea expresia confuză a trivialităţii agresive.
Multe dintre articolele reunite în volumul Un deceniu văzut de aproape îmi erau aşadar cunoscute. La un loc, ele mi-au prilejuit o impresie întrucâtva diferită de cea obţinută "la cald", pe pagina a doua a amintitei publicaţii: de cronică a unui atât de frământat şi de tulburat deceniu, precum cel abia încheiat (titlul cărţii mi se pare din acest punct de vedere inspirat). E nevoie azi, la bilanţ, de o cuprindere sintetică - nu atât, din nou, a evenimentelor în sine, cât a analizelor consacrate acestor evenimente. Ne aflăm în situaţia în care analizele pot oferi, în fine, explicaţii de natură să modifice convingător percepţia asupra realităţii - şi implicit realitatea. Or, editorialele lui Toma Roma
