Cît de importante sînt pentru amintirile noastre despre o persoană, obiect sau loc schimbările - chiar şi infinitezimale - înţelegem abia cînd, sedimentate, ele se transformă în mutaţii desfigurante. De-a lungul timpului, bunăoară, ajungem să observăm că intrarea în cutare interior medieval nu se mai face urcând trepte, ci coborîndu-le. Or, acelaşi loc văzut de la înălţimi diferite, apare ochilor noştri ca fiind altul. Prin urmare, nu trăim de fapt în acelaşi loc şi asta este valabil de la zi la zi. Îmi amintesc o observaţie similară făcută de scriitorul Alexandru George despre Bucureşti, care nu mai sînt, nu mai pot fi percepuţi ca fiind aceiaşi, de vreme ce - de la praful cosmic la succesivele asfaltări (doar) ale bulevardelor principale - înălţimea de la care privim aparent aceleaşi peisaje se schimbă. Modul în care ne relaţionăm cu peisajul - natural sau edificat - este în proporţie covîrşitoare îndatorat văzului, informaţiilor pe care el ni le furnizează. Lumina, formele, textura materialelor- toate sînt informaţii primite prin ochi. Cu toate acestea, celelalte simţuri sînt şi ele implicate, în proporţii mult mai mari decît ne-a învăţat să credem modernitatea. Deja amintita calitate a suprafeţelor este în sens abstract experiată prin văz, dar în mod direct simţim prin intermediul tactilităţii lisul sau rugosul, aşa după cum calitatea calorică a luminii unui loc ne este furnizată tot de epidermă. Or, informaţia tactilă are în mod direct legătură cu angajamentul corporal în raport cu un anumit loc, cu luarea sa nemijlocită în posesie. Vă amintiţi interiorul de blană al navei cosmice din Barbarella, în care torcea cosmonauta Jane Fonda? Textura unei suprafeţe ponderează informaţiile "obiective" pe care le avem în legătură cu ea: dimensiune, culoare - toate se schimbă în funcţie de modul în care lumina cade pe respectiva suprafaţă. Lucrul acesta îl ştiau cel