Este normal, date fiind slaba voastră rezistenţă la efort şi mintea voastră fragedă, să găsiţi dureroase şi absurde bătăile pe care vi le administrează părinţii. Am să încerc să explic pe înţelesul vostru, în acest articol, de ce nu este aşa şi de ce expresia "te omor în bătaie", proferată de destui părinţi cu cureaua în mînă, trebuie să se bucure din partea voastră de atenţie, cordialitate şi, în cazul punerii ei efective în practică, de întregul vostru suport. Să lăsăm la o parte relele pe care le faceţi (pahare cu apă vărsate pe covor, desenatul pereţilor, mişcări bruşte ale membrelor, inabilitate în mînuirea unor obiecte, încetineală în învăţarea limbilor străine şi a diverselor discipline ştiinţifice, lipsa urechii muzicale, desfacerea jucăriilor şi defectarea lor, trezitul noaptea din somn şi aruncarea nisipului cu lopăţica) - sînt convins că sînteţi deja conştienţi de ele şi că le faceţi înadins ca să îi scoateţi pe mama şi pe tata din răbdări. Să ne concentrăm mai bine asupra adevăratelor motive pentru care părinţii voştri vă aplică puniţiuni corporale. Dacă veţi fi puţin atenţi la felul în care se desfăşară corecţiile, veţi descoperi trei componente majore: 1. evenimentul declanşator îl reprezintă una dintre poznele voastre reprobabile. Fie şi numai ele, şi tot ar fi de ajuns ca să vă meritaţi snopeala; 2. motivaţia intermediară (sau de substituţie) - este atunci cînd părintele, între două mişcări de ridicare a braţului armat, spune lucruri de genul: "nu te bat pentru că ai spart cana, futu-ţi paştele mă-tii de copil, te bat pentru că nu asculţi". Contrar aparenţelor, motivaţia intermediară nu reprezintă un substitut pentru evenimentul declanşator, ci mai degrabă pentru motivaţia reală, aşa cum va fi ea expusă la punctul 3; 3. în sfîrşit, motivaţia reală este alcătuită dintr-un complex de factori externi, pe care voi, cu mintea voastră slabă, lipsită