Cine n-a fost niciodată la Chişinău se află în situaţia normală de a fi beneficiarul modului în care circulă informaţia de pe un mal pe altul al Prutului. Vitalie Ciobanu descria foarte exact fenomenul: "Nici un cotidian central de la Bucureşti nu are un corespondent permanent la Chişinău... Grila de programe a televiziunii publice de la Bucureşti nu conţine nici o emisiune consacrată realităţilor basarabene: politice, economice, sociale, minorităţilor etnice etc..." ("Informaţia ca putere... ignorată", Dilema, nr. 418). În aceste condiţii, faptul că Basarabia devine, în România, un subiect important doar de 1 Decembrie şi la sfîrşitul lunii martie intră în ordinea de zi a tranziţiei, cu care ne-am obişnuit mai mult decît era necesar. De partea cealaltă, România este percepută mai degrabă vag şi confuz: unora le creează fobii, altora indiferenţă, unii declară de un deceniu că luptă pentru o unire a cărei punere în fapt "este inevitabilă", alţii fac atît cît pot pentru ca, dacă nu ne putem uni, măcar să îndepărtăm "jumătatea de veac de singurătate" în care fiecare şi-a purtat crucea, unii în Uniunea Sovietică, alţii în România care înainta "spre cele mai înalte culmi". Altfel decît în cuget şi-n simţiri, românii "de dincolo" şi cei "de dincoace" se întîlnesc rar: de obicei e vorba despre grupuri de intelectuali care participă la manifestări culturale. Cu asemenea ocazii, dincolo de festivităţi şi cuvinte frumoase, fiecare are ocazia să afle noutăţi, din surse directe, despre ce se mai întîmplă "dincolo".
Limba română "Probabil că podurile de flori şi-au avut rostul lor atunci, la începutul anilor 90", spune criticul de artă Vladimir Bulat, pe care l-am întîlnit la Fundaţia Culturală Română cu ocazia "Zilelor culturii din Bucovina şi Basarabia". În atmosfera de atunci, probabil că nici nu se putea imagina sau realiza altceva. Redescoperirea libertăţii le-a
