La început, părea că o să cîştige iepurele. Dezosat, pané, umplut cu caşcaval şi tasso, înecat într-un sos de smîntînă aromat cu tasso, o lua la picior prin trupul Laurei. Iepurele ajunse de îndată în stomac, unde se apucă să facă piruete ameţitoare, înnebunitoare cercuri de grăsimi şi glucide. Pe cînd iepurele făcea tumbe de fericire, convins ca a întrecut în sosuri oricare alte bucate de pe lume, ţestoasa se tîra, ca un foc mocnit, prin venele lui Andrei. Ţestoasa fusese scăldată într-un sos ruginiu, gros şi întunecat şi alimentată cu sherry şi smîntînă. Cursa părea că luase sfîrşit cînd Laura se prăbuşi pe pat, cu un geamăt, blestemînd farmecele burgheziei, cu sosurile ei grele care au tăiat, pe bună dreptate, drum Revoluţiei Franceze. De îndată ce Laura capitulă în faţa evidenţei şi era pe punctul să-şi abandoneze sufletul în ghearele celui mai aspru vegetarianism, iepurele se culcuşi să tragă un pui de somn. Ea se simţi mai bine şi dădu înapoi de la propriul radicalism. O masă în oraş, cînd şi cînd, la un local bun, fără să te atingi de iepure, părea iarăşi un viitor posibil. Se gîndea că, dacă va mai fi să meargă la restaurant, va trebui să-şi astupe urechile, să nu audă cîntecul de sirenă al chelnerului, recitînd poematic atributele culinare ale bucatelor. Incantaţia chelnerului, mai presus de orice, o ademenise în mrejele iepurelui. Între timp, ţestoasa se tîrîse o bună bucată de loc şi ajunsese acum în coşul pieptului lui Andrei, unde începu să împrăştie o arsură intensă şi piperată. Împuns de fragmentele de animal îmbibat în sherry, Andrei începu şi el să se văicărească. În scurt timp, îl puteai auzi blestemînd cu foc păcatul lăcomiei. Îşi aduse aminte desenele lui Charles Daumier în care o întreagă clasă de îmbuibaţi bancheri parizieni se zvîrcoleau în chinurile gutei şi ale altor beteşuguri aduse de prea bun trai. Se simţea ca un hulpav care plătea