Hyper-textul este, pe de o parte, un program computerizat care ofera utilizatorului posibilitatea de a se deplasa ramificat si in mod non-liniar printr-un text electronic, iar, pe de alta, chiar rezultatul acestui program, respectiv documentul ne-uniform, inter-conectabil, arborescent, caracterizat prin optiunea utilizatorului-creator de a se repozitiona in interiorul lui sau de a-l relationa cu alte documente. Spre deosebire de textul scriptic traditional (bi-dimensional, „aplatizat“ pe suportul real, consistent, al paginii de hirtie), hyper-textul este un text electronic, „adincit“ in tri-dimensionalitatea virtuala a ecranului de computer; in consecinta, el nu mai functioneaza pe o suprafata (cea a foii tiparite, pe care o intoarcem cu degetul), ci pe o interfata (a ecranului digital, raspunzind comenzilor/click -urilor de pe tastatura calculatorului).

Bunicul hyper-textului pare sa fi fost Vannevar Bush care, intre 1932 si 1939, a elaborat pe hirtie ideea unui soi de memory extender numit memex si ramas la vremea aceea in stadiu de proiect. De altfel, intr-un articol din Atlantic Monthly, intitulat As We May Think si publicat in 1945, Bush isi intarea ideea, vorbind de nevoia oamenilor de a avea masini cu distributie de informatie relationata, care sa poata fi utilizate in primul rind de comunitatea academica.

Existenta textului-document, utilizind ca suport estetic ecranul computerului, e strins legata de mobilitatea locationala a diferitelor componente, conectabile prin legaturi (hyper-links) asemanatoare notelor de subsol sau glosarelor din textele scriptice traditionale, si de ilustrarea iconica prin intermediul unui melanj tehnologic video-computerizat (hyper-media). De altfel, ultimul termen, inventat de Ted Nelson in 1965, desemneaza acele sisteme hyper-textuale care cuprind componente mediale combinate (text, imagine, sunet, animatie, vi