Dupa peste un deceniu de la disparitia regimului comunist, „lumea literara“ romaneasca – la fel ca „lumea romaneasca“ in genere – e un straniu amestec de nou si vechi. Probabil ca nici nu se putea altfel: perioada „de tranzitie“, nu-i asa?!
La prima vedere, pare o „lume noua“: libertate de exprimare si de circulatie, reviste si edituri noi, proiecte locale sau internationale, discutii despre finantari, sponsorizari – si tot restul. Doar ca – la fel ca in societatea romaneasca in genere – e o „lume noua“ cu multe mentalitati vechi, instincte vechi, idei prafuite. Si noi, desigur! Cu multi oameni vechi – si cu altii noi. La rindul lor, nu sint nici acestia din urma cu totii noi-nouti: pentru ca mai au si oamenii noi apucaturi vechi, dupa cum si oamenii vechi au apucaturi noi, nu neaparat bune, uneori da, alteori ba. Depinde ce jumatate a paharului vrem sa vedem: partea de „lume noua“ care a crescut peste „lumea veche“ sau partea supravietuitoare a „lumii vechi“, inca viguroasa si astazi, in alt secol, pe „alta lume“…
Nu o tipologie a „lumii literare“ romanesti de azi vreau sa fac aici si acum, ci doar sa incerc o explicatie – una simpla, foarte generala – pentru multele mizerii care se petrec in culisele ei. Acolo unde fair play-ul e pasare rara, unde se practica „lucraturile“ si „asasinatele“ simbolice, unde se pregatesc campaniile promotionale sau loviturile sub centura, unde se fac si se desfac prestigii si unde – nu in ultimul rind – se birfeste ingrozitor, se colporteaza, se inventeaza, se calomniaza intr-o veselie, de parca… de parca nu s-ar fi schimbat nimic! De parca n-ar fi trecut o epoca!
Sint multe lucruri care ni se par firesti pentru ca de multe decenii asa se traieste literar si cultural in Romania. Nefireasca in realitate, situatia e de-a dreptul grotesca daca o comparam cu lumea normala din Occidentul euro-american. Günth
