Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Castanele uitate pe foc

Publicat in Romania Literara, miercuri 11 aprilie 2001 ·

Prima sută de zile a guvernării Năstase s-a scurs jalonată de cîteva scandaluri, de numeroase ezitări şi de cîteva gafe. Nu e loc în această rubrică pentru o trecere în revistă amănunţită a vorbelor şi faptelor guvernului. Putem deosebi în această sută de zile cîteva perioade distincte. Prima, cea a declaraţiilor de intenţie, i-a impresionat pînă la încîntare pe reprezentanţii mai multor instituţii internaţionale care au descoperit în dl Năstase un interlocutor rezonabil, care ştie că România are nevoie de reforme, de economie de piaţă şi de un proiect veridic de integrare în Uniunea Europeană. Aici s-ar cuveni spus că succesele de premiant ale d-lui Năstase se datorează deosebirii dintre agresivitatea antireformistă a PDSR din campania electorală şi declaraţiile apăsat pro-occidentale ale primului-ministru. Cea de-a doua perioadă a guvernării a început din momentul în care executivului i s-au cerut şi fapte, nu numai declaraţii. Cam de atunci au început ezitările şi gafele, precum şi disputele din echipa de la Palatul Victoria. Dacă ne amintim, un alt reproş venit din partea instituţiilor occidentale a fost acela că în România corupţia a depăşit toate pragurile imaginabile. Imediat după aceea dl Năstase l-a trimis la vînătoare pe Ovidiu Grecea şi a încercat să sporească atribuţiile faimoasei UM a Ministerului de Interne. Ovidiu Grecea a alcătuit rapoarte din care reieşea că de corupţie nu sînt scutiţi nici reprezentanţi ai Ministerului de Interne, inclusiv şefi locali ai Unităţii de incoruptibili a Internelor. Din acest conflict producător de scandal rezultă o primă victimă în guvern, Ovidiu Grecea. Dar executivul supără cu acest prilej şi SRI-ul, care acuză Internele că ar vrea să-şi depăşească limita competenţelor. Premierul se vede descoperit şi reacţionează împăciuitor pentru a calma şi presa şi orgoliile SRI-ului. Tot din momentul în care guvernului Năsta

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum 31 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 38 minute
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum o ora
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 2 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

Mastercard: Vânzările cu amănuntul de sărbători din SUA sunt mai mari decât anul trecut

News.ro acum 44 minute
Cumpărătorii de sărbători din Statele Unite şi-au deschis portofelele în ultimul moment în căutarea unor oferte bune pe platformele online, făcând achiziţii semnificative de îmbrăcăminte, electronice şi bijuterii, în semn că finanţele populaţiei răm

RECORD MONDIAL Chinezii au lansat mașina cu 2.300 km autonomie – FOTO

HotNews acum o ora
Concurența este cel mai bun motor pentru depășirea performanțelor, iar asta se vede cel mai bine în industria auto. Producătorul chinez Chery a lansat acum cel mai nou model al său cu motorizare hibridă cu încărcare la priză (PHEV), care depășește t

Jumătate din SUA sunt expuse unui risc ridicat de deficit de energie în următorul deceniu, spune o autoritate de reglementare

News.ro acum o ora
Aproximativ jumătate din Statele Unite sunt expuse unui risc crescut de deficit de alimentare cu energie în următorul deceniu, care ar putea duce la întreruperi şi la măsuri de conservare a energiei electrice, potrivit North American Electric Reliab

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mediafax acum 42 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unui briefing de presă, că preşedintele american Joe Biden ar fi propus amânarea aderării la NATO pentru 10-15 ani. Întâmplarea s-ar fi produs cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, în 2021.

Mesaj Ro-Alert în a doua zi de Crăciun la Tulcea! Țintă aeriană de mici dimensiuni, detectată în zona Chilia Veche

Ziua Constanta acum o ora
Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a detectat joi, 26 decembrie, la ora 21.04, într-o zonă aflată la aproximativ 15 km est de localitatea Chilia Veche, județul Tulcea, un semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni, care se deplasa pe

Manmohan Singh, fost prim-ministru al Indiei şi arhitect al reformei economice, a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum 2 ore
Fostul prim-ministru indian Manmohan Singh a murit la vârsta de 92 de ani. Singh a fost unul dintre premierii cu cel mai lung mandat din India şi a fost considerat arhitectul unor reforme economice liberale, ca premier între 2004 şi 2014 şi anterior

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-0°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°