Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paul Morand - Poeme

Publicat in Romania Literara, miercuri 11 aprilie 2001 ·

Cunoscut mai mult ca prozator - autor al unor volume de nuvele precum Ouvert al nuit (Deschis în timpul nopţii - 1922), al unor romane (Lewis şi Irène - 1925) ori al unor cărţi consacrate unor mari oraşe ca New York (1929), Londra (1933), Bucureşti (î935) - Paul Morand (1888-1976) a fost un remarcabil poet, reprezentativ pentru poezia franceză din primele decenii ale secolului XX, crescută în atmosfera "cosmopolită" a mediilor avangardiste sau în vecinătatea lor. Diplomatul Paul Morand, cu stagii la Londra, Roma, Madrid. Şi, spre sfârşitul carierei, la Bucureşti (în anul 1943-1944), pasionat de călătorie, cu o curiozitate deschisă peste toate frontierele, este astfel şi în versurile sale, care-l situează printre poeţii obsedaţi de spaţiu, de explorarea şi descoperirea unor ţinuturi noi, de o cuprindere caleidoscopică a dinamicii civilizaţiei moderne - adică alături de un Apollinaire (a cărui Zonă e un punct de origine pentru o întreagă orientare a liricii începutului de veac), de un Blaise Cendrars sau Valéry Larbaud, şi preţuit ca atare de toţi comentatorii acestui moment din istoria poeziei franceze. Câteva culegeri de poeme ilustrează această parte a operei sale, începând cu Lampes à arc (Lămpi cu arc, 1919) şi continuând cu Feuilles de température (Foi de temperatură, 1920), Vingt-cinq poèmes sans oiseaux (Douzăeci şi cinci de poeme fără păsări, 1924), USA (1928), Papiers d'identité (Documente de identitate, 1931). Este o poezie prin excelenţă de notaţie, "reportericească", înregistrând cu o tehnică "simultaneistă" senzaţia, imaginea, metamorfozele peisajului contemporan şi refuzându-şi programatic efuziunile sentimental. Ochiul atent şi sensibil al "omului grăbit", prins în agitaţia universală, concentrează în linii rapide şi sub lumini fulgurante impresii, emoţii, siluete ori portrete (din care nu lipsesc, adesea, nici ironia şi grotescul), astfel încât t

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni. Unde și când sunt așteptate ploi

Adevarul acum 21 minute
Prognoza Adminsitraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) arată că temperatura medie a aerului va avea, în următoarele patru săptămâni, valori mai ridicate decât normalul perioadei, la nivelul întregii ţări.

Trimisul lui Trump, Witkoff, intenţionează să viziteze Moscova săptămâna aceasta pentru a se întâlni cu Putin

News.ro acum 3 ore
Trimisul special al preşedintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, plănuieşte o vizită la Moscova pentru a se întâlni cu preşedintele rus Vladimir Putin, au declarat luni două persoane informate cu privire la planuri, potrivit Reuters. Witkoff,

Ţările europene şi NATO se reunesc la Paris pentru discuţii privind securitatea în Ucraina

News.ro acum o ora
Liderii militari şi NATO din 30 de ţări se reunesc marţi la Paris pentru a discuta despre garanţiile de securitate pentru Ucraina post-truce. Reuniunea se aliniază eforturilor de a consolida apărarea Europei şi de a reduce dependenţa de SUA, în cont

Accident grav cu 5 victime la intrarea în Stațiunea Mamaia. Un bărbat a murit (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Un grav accident rutier a avut loc noaptea trecută la intrare în Stațiunea Mamaia, zona Hotelului Malibu. Potrivit ISU Dobrogea 5 persoane au fost rănite, dintre care 2 inconstiente, 2 constiente si 1 vicitima constienta, cooperanta care a refuzat

Calendar ortodox, marți, 11 martie 2025. Sfinții prăznuiți în această zi

Ziua Constanta acum 47 minute
În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Sofronie, patriarhul Ierusalimului. Acest preamare luminător al Bisericii era de fel din ţara Feniciei celei încununate cu munţii Libanului, s-a născut în cetatea

Curtea Constituțională analizează astăzi contestațiile privind candidatura lui Călin Georgescu la prezidențiale

Ziua Constanta acum o ora
Curtea Constituțională a României analizează marți, de la ora 17:00, contestațiile referitoare la candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din acest an, transmite CCR. O sesizare a fost depusă de Călin Georgescu la Curtea Constituț

Zeci de oameni au murit în două accidente de autocar produse în Mexic

Adevarul acum 2 ore
 Cel puţin 32 de persoane au murit luni în două accidente de autocar în Mexic, au anunţat autorităţile locale din statele Oaxaca (sud) şi Durango (nord).

Ucraina lansează un atac major cu drone care vizează Moscova, potrivit Rusiei

News.ro acum 3 ore
Ucraina a ţintit capitala rusă în ceea ce pare a fi cel mai mare atac cu drone de până acum, forţând închiderea a două dintre aeroporturile care deservesc oraşul, provocând incendii şi avariind case, au declarat oficiali şi mass-media, potrivit Reut

Volodimir Zelenski, primit de prinţul moştenitor al Arabiei Saudite: Am avut o discuţie detaliată cu privire la paşii şi condiţiile pentru a pune capăt războiului / Am subliniat în special problema eliberării prizonierilor şi a întoarcerii copiilor

News.ro acum 3 ore
Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei, a fost primit de prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, el afirmând că a fost deosebit de important să audă cuvinte de încredere în viitorul Ucrainei şi că au avut o discuţie detaliată cu privire la paşii ş

Video Sociologul Dan Dungaciu, după ce numele său a fost vehiculat ca rezervă pentru Călin Georgescu: „Nu mă interesează acest subiect”

Adevarul acum 8 ore
Profesorul Dan Dungaciu a respins informațiile vehiculate în presă, conform cărora ar putea intra în cursa prezidențială, ca rezervă al lui Călin Georgescu.

Vremea

București
acum

11°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
joi

14°/24°
vin.

13°/21°
Iasi
acum

mar.

9°/22°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
vin.

13°/22°
Constanta
acum

13°
mar.

9°/16°
mie.

10°/16°
joi

11°/16°
vin.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

mar.

8°/15°
mie.

9°/19°
joi

11°/17°
vin.

9°/19°
Timisoara
acum

12°
mar.

10°/18°
mie.

9°/20°
joi

12°/19°
vin.

10°/18°