Săptămînile trecute s-a petrecut un eveniment care ar fi meritat un alt destin mediatic, măcar şi numai pentru proba de vigilenţă la care au fost obligaţi - şi pe care, evident, au trecut-o cu bine - cîţiva actori ai vieţii noastre artistice şi pentru reacţia ,,patriotică" pe care el a stîrnit-o din partea acestora în perspectiva unei solide culturi a reflexului condiţionat. Dar, pentru că povestea este scurtă, banală şi hilară, ea poate fi rememorată în cîteva cuvinte. Totul s-a întîmplat la Galeria Eforie, în cadrul Atelierului 35 şi în contextul unei expoziţii pe care tînărul pictor timişorean Bus (aici trebuie spus că participanţii şi-au semnat lucrările folosin-

du-şi doar prenumele) a realizat-o învitîndu-şi prieteni artişti din Timişoara şi din Bucureşti. Ce a expus fiecare în parte este mai puţin important acum, ceea ce contează, însă, este faptul că grupul şi-a propus, prin expresii diferite - de la pictură la instalaţie - şi din perspective diferite, să iasă din crisparea strictă a limbajului şi din dogma ceva mai largă a tot felul de propoziţii tabuizate şi de materiale sanctificate prin decrete ideologice şi prin liturghii propagandistice. Unul dintre expozanţi, să-i zicem Gelu, pentru că oricum nu contează, a realizat, de exemplu, o compoziţie cu bustul lui Eminescu pe fundalul tricolorului, iar pe braţul sacru din imagine a tatuat, evident tautologic, aşa cum se întîmplă şi în viaţă, măreţul nume al poetului însuşi. Care va să zică, junele artist, netrecut încă la creaţia birocratică şi la producţia pe stoc, a încercat să spună că există un narativism exterior şi neproductiv în lumea noastră de reprezentări, că asfixiem, prin amatorism şi fanfaronadă, cele mai autentice şi mai gingaşe existenţe. Şi pentru că tot a venit vorba de tricolor, de acel tricolor pe care unii îl poartă în loc de indispensabili şi de care Funar îşi freacă prin parcu