Întrebat de Daciana Branea care sînt, în opinia lui, principalele caracteristici ale Europei Centrale, Tony Judt consideră drept un aspect esenţial "obsesia autodefinirii". Profesorul de studii europene de la New York University spune în continuare (textul dialogului de la Timişoara, din octombrie 1998, din cadrul Fundaţiei "A treia Europă", a fost publicat, laolaltă cu altele aparţinînd lui Judt, în Europa iluziilor, Polirom, 2000): "Nimeni n-ar întreba în mod normal care sînt caracteristicile literaturii franceze, engleze sau germane. Dar în cazul celei central-europene, întrebarea se repetă în mod obsesiv, pentru că există în cultura acestui spaţiu o combinaţie ciudată între o mare siguranţă intelectuală şi o mare nesiguranţă identitară". Sublinierile îmi aparţin. Îl rog pe cititorul însemnărilor de faţă să reţină cele două elemente ale combinaţiei. Voi reveni la ele, după un ocol pe care-l cred necesar în lămurirea problemei înseşi a nevoii de autodefinire care apare în anumite culturi. Tony Judt e de părere că Europa Centrală e mai degrabă un concept decît o realitate cu graniţe determinabile (sau, cu atît mai puţin, unanim admise), unul din acele concepte care le fac trebuinţă, bunăoară, fizicienilor ca să descrie atomul sau astronomilor ca să descrie unele fenomene din univers la care nu au acces nemijlocit.

Observaţia lui Judt mi-a readus în minte faimoasa dilemă a lui George Steiner în căutarea limbii sale materne (de la paginile 154-163 ale ediţiei româneşti, Univers, 1983, a genialei sale cărţi intitulată După Babel). Născut la Paris, dintr-un tată evreu ceh şi o mamă probabil alsaciană, crescut în Franţa şi în SUA, vorbind de la început în casă franceză, engleză şi germană, cu "particule puternice de cehă şi idiş austriac", dincolo de care răsuna ecoul ebraicii, Steiner s-a folosit întreaga viaţă - ca să vorbească ori să scrie - de cele trei