Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braila este un loc profund european

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 13 aprilie 2001 ·

In Joia Mare, ministrul Culturii a vizitat cele mai importante lacasuri de cult si de cultura brailene. Muzeul si bisericile vizitate vor primi sprijin financiar La Braila s-a aflat ministrul Culturii si Cultelor, academician Razvan Theodorescu. Vizita a inceput la Ianca unde, asteptat de oficialitatile locale, acesta a vizitat Casa de Cultura, cladire ridicata in anul 1998 prin sprijinul nemijlocit al Consiliului Judetean Braila. Partea cea mai interesanta a popasului cultural l-a reprezentat insa Muzeul local, unde ministrul si-a demonstrat calitatile de foarte bun cunoscator al artei vechi si medievale. Fara sa epateze, ministrul a trecut in revista fragmente din trecutul istoric si cultural al localitatii. De altfel, este singurul ministru care viziteaza Ianca dupa I. C. Bratianu, prim-ministrul de dupa primul razboi mondial care a vizitat meleagurile brailene. Traseul a continuat pe drumul negustorilor braileni, spre Manastirea Lacu Sarat - axul spiritual al Baraganului, cum s-a exprimat PS dr. Casian Craciun, Episcopul Dunarii de Jos. "Pentru mine, Lacu Sarat inseamna locul de unde Al. Odobescu a trimis prima scrisoare mamei sale si totodata unde a inceput sa scrie prima opera. Braila, care este un loc de mare cultura, aflu acum ca si de saracie, sper sa-si revina si sint semne bune. Faptul ca ati facut ceva remarcabil, cu bun gust desavirsit, incepe sa se cunoasca prin tinerii si europenii sai ierarhi", spunea ministrul Culturii. Impreuna cu oficialitatile locale care l-au intimpinat la Lacu Sarat, ministrul insotit de consilierul Anca Florea (fost crainic muzical la Radio Cultural) si-a continuat traseul la Capela Militara "Sfintii Brancoveni", ridicata din sponsorizarile ostirii, cum ne spunea generalul de brigada Nicu Apostu. Stilul capelei va fi cel brancovenesc, unicat in oras. De asemenea, puncte de interes au constituit Catedrala "Nasterea Domnului", pe

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizie definitivă în cazul lui Alfred Bulai. Instanța tocmai s-a pronunțat

Ziare.com acum 16 minute
Decizie majoră în cazul lui Alfred Bulai. Instanța a decis arestul la domiciliu pentru profesorul acuzat de hărțuire și agresiune sexuală. Hotărârea ar fi fost stabilită în baza problemelor de sănătate ale cadrului didactic, în vârstă de 61 de ani.

Klaus Iohannis a convocat CSAT. Subiectele de pe ordinea de zi a ședinței

Ziare.com acum 53 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care va avea loc joi, 19 septembrie 2024, începând cu ora 13:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, pe ordinea de zi a Şedinţei Consiliul

Sorin Grindeanu: Contractul pentru construcţia Lotului 2 al Autostrăzii Timişoara-Moraviţa intră în procedură de licitaţie!

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţă joi intrarea în procedură de licitaţie a contractului pentru construcţia Lotului 2 al Autostrăzii Timişoara-Moraviţa, după ce CNAIR a transmis la ANAP, spre valiare, documentaţia de atribuire a cont

Ședință CSAT convocată de Iohannis. Pe agendă, războiul din Ucraina și înzestrarea Armatei României

HotNews acum 21 minute
Președintele Klaus Iohannis a convocat pentru 19 septembrie o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, iar principala temă este războiul din Ucraina și implicațiile acestuia pentru România. Ședința are loc într-o perioadă în care au loc disc

Zelenski confirmă că armata rusă a lansat o contraofensivă în Kursk

HotNews acum 52 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, joi, că armata rusă a lansat o contraofensivă în regiunea de frontieră rusă Kursk, unde spune că forţele Kievului au cucerit peste 1.000 de kilometri pătraţi de la începutul asaltului lor, în aug

Bărbat arestat pentru uciderea unui câine. Animalul a fost bătut cu bestialitate

Ziare.com acum 48 minute
Un bărbat în vârstă de 34 de ani din judeţul Bacău a ajuns în arest, pentru 30 de zile, după ce şi-a omorât câinele. Ancheta în acest caz a pornit după ce poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor Bacău au fost anunţaţi că un câine a fost ucis

Aproape 200 de muncitori fără forme legale, găsiţi de ITM Buzău pe şantierul Autostrăzii A7

News.ro acum 2 ore
Aproape 200 de persoane care lucrau fără forme legale au fost găsite de inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău pe şantierul Autostrăzii A7. Muncitorii au încercat să fugă pe câmp, în timpul controlului, fiind prinşi de jandarmi. A

Șefa Registrului Comerțului, demisă din funcție pentru management defectuos

Libertatea acum 57 minute
Valentina Burdescu, directorul general al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, a fost revocată, joi, din funcție la ordinul ministrului justiţiei, Alina Gorghiu, după ce Corpul de Control a constatat un management defectuos. În postul de șe

Zelenski califică ”distructivă” inițiativa de pace propusă de China și Brazilia. ”Este doar o declarație politică”

Ziare.com acum 16 minute
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a calificat drept "distructivă" iniţiativa de pace sino-braziliană cu privire la încheierea războiului, exprimându-şi regretul că autorităţile de la Kiev nu au fost consultate cu privire la acest demers, po

România e foarte aproape de eliminarea vizelor pentru Statele Unite! Anunțul lui Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Ambasada României în Statele Unite ale Americii vine cu precizări azi, 12 septembrie 2024, privitor la ultima întâlnire cu Ministrul de Interne al SUA înainte de încheierea anului fiscal american. România este foarte aproape de îndeplinirea tuturor

Vremea

București
acum

28°
joi

18°/28°
vin.

19°/31°
sâm.

16°/22°
dum.

12°/22°
Iasi
acum

20°
joi

17°/22°
vin.

16°/28°
sâm.

17°/23°
dum.

15°/23°
Constanta
acum

25°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

19°/26°
dum.

16°/23°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

16°/24°
vin.

14°/29°
sâm.

9°/16°
dum.

9°/16°
Timisoara
acum

26°
joi

15°/26°
vin.

12°/27°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/10°