Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Si profesorii serbeaza Pastele in mijlocul familiilor

Publicat in Buna Ziua Iasi, sâmbătă 14 aprilie 2001 ·

Mihai Dumitriu, inspector scolar general al Inspectoratului Scolar Judetean Iasi, isi va petrece Sarbatorilor de Paste acasa la Valea Lupului. "La noi exista un fel de traditie: in fiecare an, de Paste, ne adunam toti fratii la casa parinteasca din Valea Lupului, unde locuiesc eu. Am trei frati si o sora, toti mai mici decat mine, pe care eu i-am crescut", a spus Mihai Dumitriu.

Acesta recunoaste ca nu prea a avut timp pentru pregatirile de Paste. "Am ajutat si eu putin la curatenia generala. De restul s-au ocupat sotia si fiica mea. Doamna mea este o foarte buna gospodina si pregateste singura toata mancarea pentru Paste", a mai spus Mihai Dumitriu.

Gheorghe Isvoranu, presedintele Federatiei Sindicatelor Independente din Invatamant "Spiru Haret", va sta acasa in prima zi de Paste. "Vreau sa ma odihnesc pentru ca sunt foarte obosit. Nu cred ca voi merge la Slujba de Inviere. Nu am mai fost de foarte mult timp, dar cred ca i-as face o bucurie tatalui meu daca m-as duce la biserica pentru ca el este preot. Daca voi ajunge pe acasa, pe la tata, poate ma duc si la biserica", a spus Gheorghe Isvoranu.

Violeta Amariei, presedinta Aliantei Sindicale "Gheorghe Asachi" Iasi, va petrece sarbatorile pascale la Bacau. "Mergem la nasii nostri de cununie si de botez al baiatului. Insa, nu cred ca vom participa la Slujba de Inviere", a spus Violeta Amariei.

Ioan Cisman, vicepresedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar Iasi, isi va petrece prima zi de Paste la Pascani, la socrii sai. "Luni ne intoarcem la Iasi si voi merge la scoala unde voi degusta cozonacul facut de colegele mele. Sunt un foarte bun degustator de cozonac si voi spune care dintre profesoare a facut cel mai bun cozonac din scoala", a spus Ioan Cisman.

Simona RELEA

Mihai Dumitriu, inspector scolar general al Inspectoratului Scolar Judetean Iasi

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 44 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum 23 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Rezultatele inițiale ale examenului de Titularizare 2025 se afișează astăzi. Când se pot depune contestațiile

Mediafax acum 14 minute
Astăzi, 22 iulie, apar notele inițiale la proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar. Rezultatele pot fi verificate atât la sediile inspectoratelor școlare, cât și online, pe pla

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Cod roșu de caniculă în mai multe județe din țară. Cum va fi vremea în București | HARTA

Adevarul acum 3 ore
Meteorologii au emis un cod roșu de caniculă pentru mai multe județe din țară, unde temperaturile vor ajunge la 40-41 de grade, iar nopțile vor fi tropicale.

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Autorităţile din Hong Kong investighează o scurgere de date la Louis Vuitton: 419.000 de clienţi afectaţi

News.ro acum 2 ore
Autoritatea pentru protecţia datelor din Hong Kong a anunţat luni că investighează o breşă majoră de securitate care a expus informaţiile personale a aproximativ 419.000 de clienţi ai brandului de lux Louis Vuitton, incident care face parte dintr-o

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/36°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

20°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°